Cum creşte o organizaţie spirituală

Un guru a fost atât de impresionat de progresul spiritual al discipolului său încât, considerând că acesta nu mai are nevoie de ghidare spirituală, l-a lăsat singur, într-o colibă de pe malul unui râu.

În fiecare dimineaţă, după ritualurile specifice de scăldat în râu, discipolul îşi atârna hainele să se usuce. Acestea erau singura sa proprietate! Într-o zi, el s-a întristat foarte tare găsindu-şi hainele sfâşiate de şobolani. De aceea, a fost nevoit să ceară altele de la săteni. Şobolanii i-au sfâşiat din nou hainele, aşa că a fost nevoit să îşi procure o pisică. Nu a mai avut probleme cu şobolanii, dar acum trebuia să cerşească şi lapte pentru pisică, nu doar hrana sa.

„Pierd prea mult timp cu cerşitul, şi în plus, am devenit o povară pentru săteni, aşa că mai bine cresc o vacă”. După ce şi-a luat vaca, a trebuit să ceară şi fân. „Mai bine cultiv eu însumi pământul de lângă casă”, s-a gândit el. Din păcate, nu i-a mai rămas prea mult timp pentru meditaţie. De aceea, a preferat să angajeze lucrători care să se ocupe de pământ. Supravegherea lucrătorilor nu era însă o sarcină uşoară, aşa că a sfârşit prin a se căsători, pentru a împărti grijile gospodăriei cu încă o persoană. Nu a trecut mult timp şi discipolul nostru a devenit unul dintre cei mai bogaţi oameni din regiune.

Peste ani, guru-ul său a trecut prin zonă şi a rămas surprins să constate că fosta colibă se transformase acum într-un adevărat palat. El l-a întrebat pe unul dintre slujitori:

– Nu trăia cândva aici un discipol al meu?

Până ca acesta să-i dea răspunsul, în faţa lui a apărut chiar discipolul său.

– Ce s-a întâmplat, fiule?

– N-o să vă vină să credeţi, domnule, i-a răspuns acesta, dar nu am găsit nici o altă cale de a-mi păstra hainele.

Sursa: Rugăciunea broaştei, vol. I, Anthony de Mello