Lecţia regelui budist
Cunoaşterea, care duce întotdeauna la înţelegere (altminteri este o falsă cunoaştere), e adesea însoţită de o încercare, aşa cum arată o străveche poveste indiană.
Într-o cetate cârmuită de un rege budist pe nume Kalingadatta, trăia un negustor, budist şi el. Negustorul avea un fiu care se ţinea cu străşnicie de vechea credinţă şi care îi reproşa tatălui său o convertire demnă de dispreţ. Credinţa adevărată, spunea tânărul, este cea brahmanică, iar singura religie adevărată este cea înfăţişată de Vede.
– Călugării budişti sunt de cea mai joasă speţă! S-au lepădat de purificările rituale! Mănâncă la orice oră! Îşi rad ţeasta în loc să păstreze şuviţa sfântă!
Tatăl încerca să-i arate că religiile sunt de mai multe feluri, că budismul propovăduieşte nu numai pacea, ci şi iubirea faţă de tot ceea ce este viu. Ce putea fi rău într-o asemenea credinţă ?
Fiul nici nu voia să audă şi-şi învinuia fără încetare tatăl. În cele din urmă, acesta l-a dus la rege, iar regele, care ştia de neînţelegerile dintre tată şi fiu, s-a arătat dintr-odată necruţător şi l-a osândit pe tânăr la moarte.
– Da! a strigat el. Trebuie să moară numaidecât! Fiindcă este o primejdie pentru toţi supuşii noştri!
Tatăl s-a rugat, a căzut în genunchi, iar regele i-a dat tânărului fanatic un răgaz de două luni, ca să-şi îndrepte viaţa. Ce rău am făcut oare ca să fiu trimis la moarte? se întreba fiul negustorului. N-am făcut decât să apăr credinţa adevărată! De ce trebuie să mor?
Curând n-a mai avut nici un chef, n-a mai putut dormi şi n-a mai gustat nici o bucurie. Două luni mia târzu, negustorul, însoţit de tânărul slăbit şi fără vlagă, s-a înfăţişat regelui, care a întrebat:
– De unde această slăbiciune? Te-am oprit oare să manânci?
– Să mănânc? a spus tânărul. Dar cum oare aş fi putut mânca? Din clipa în care m-ai osândit la moarte, nu m-am gândit la nimic altceva! Moartea a alungat din mintea mea orice alt gând.
– Toate fiinţele se tem de moarte, i-a spus regele. De aceea vin şi te întreb: există oare o credinţă mai bună decât aceea care încearcă să-l lecuiască pe om de teama de moarte?
Tânărul nu ştia ce să zică. Era peste măsură de slăbit şi tremura.
– Iată cum are să vină moartea la tine, i-a spus regele. Ia blidul acesta, plin ochi cu untdelemn, şi du-te să înconjuri cetatea. Călăul meu te va urma pas cu pas. Dacă pică din blid o singură picătură de untdelemn, îţi va tăia capul pe loc.
Tânărul a plecat, cu ochii aţintiţi în blidul cu untdelemn, pe care îl ţinea strâns cu amândouă mâinile. Un călău uriaş, purtând la brâu o sabie scânteietoare, mergea în urma lui. Au mers aşa, amândoi, pe străzi, prin mulţime, în jurul tempelor, au străbătut piaţa. Călăul păşea în tăcere în urma fiului de negustor.
Acesta nu a vărsat nici măcar o picătură de untdelemn.
Când s-a întors la palat, la căderea nopţii, regele l-a întrebat:
– Ce-ai văzut astăzi în cetate?
– N-am văzut nimic, a răspuns tânărul, şi nici n-am auzit nimic.
– N-ai văzut şi n-ai auzit nimic, i-a spus regele, pentru că nu te uitai decât la blidul cu untdelemn pe care îl ţineai în mână. Poate că ai descoperit însă, prin puterea de concentrare, adevărată credinţă. Fiindcă nu te-ai gândit nici măcar la moarte, care a fost mereu pe urmele tale.
Sursa: Povestiri filozofice din lumea întreagă – vol I – Autor: Jean-Claude Carriere
loading...
Comenteaza