Visând la bogăţie sau savurând clipa?

A fost odată un pescar care, întins pe plaja mării, lângă barca sa ancorată, îşi savura obişnuita siestă. Privind cu împlinire spre albastrul pur al apei, bucurându-se de mângâierea brizei şi de murmurul liniştit al valurilor infinite, adormi mulţumit de sine.

După ceva timp, sub arşiţa dogoritoare a soarelui, un turist pierdut, cu aparatul foto atârnând de gât, descoperi pescarul şi privi uimit somnul fără de griji al acestuia. Rapid luă camera şi începu să-l imortalizeze pe cel adormit, surprinzându-l din fiecare unghi, fotografiind fiecare respiraţie şi fiecare mişcare. Datorită zgomotului neobişnuit, uşor încruntat, pescarul îşi deschise încet ochii, pentru a vedea cine îi deranjează odihna diurnă. Zărind călătorul pribeag, schiţă un zâmbet larg, se ridică şi îl invită la o cafea, întrebându-l de ce îl fotografia cu atâta zor.

Uşor spăşit, turistul răspunse în defensivă: „Eram foarte mirat de calmul somnului dumneavoastră, ziua în amiaza mare. Îmi puneam întrebarea cum de nu sunteţi în larg, să prindeţi peşte? Doar trebuie să aveţi o pradă bogată, pentru a vă putea hrăni familia, nu?!?”

Pescarul, afişând un surâs plin de subînţelesuri, îl lămuri imediat pe cel curios: „Am fost pe mare încă înainte de răsăritul soarelui şi am avut norocul unei capturi îndestulătoare.”

Deloc convins de cele spuse, turistul continuă: „Dacă aş fi în locul dumneavoastră, eu aş mai face o încercare, existând posibilitatea să prindeţi mai mult peşte şi să îl puneţi la păstrare pentru zile negre…”

Schiţând un zâmbet până la urechi, omul cu siesta dori să reacţioneze, însă turistul, plin de înflăcărare, nu se lăsase păgubaş, continuând scenariul său: „Incercaţi doar să vă imaginaţi… Dacă aţi ieşi în larg de mai multe ori pe zi, aţi putea să vindeţi surplusul şi, încet-încet, aţi aduna bani pentru încă o barcă. Apoi, cu cele două bărci, aţi putea prinde o cantitate dublă de peşte, din a căror vânzare aţi putea achiziţiona o a treia navă de pescuit. Şi, cu timpul, aţi avea o întreagă flotă de pescadoare. Iar, in câţiva ani, aţi fi proprietarul tuturor vaselor de aici, aţi avea propriul elicopter şi doar aţi controla activitatea pescarilor ce ar lucra pentru dumneavoastră. În aceste condiţii nu ar mai trebui să munciţi deloc, aţi putea să vă odihniţi oricând aţi dori şi aţi putea să savuraţi fiece moment al vieţii…”

Pescarul ridică uşor sprâncenele, schiţă un zâmbet plin de înţelepciune şi răspunde foarte calm: „Exact acest lucru îl fac în această clipă…”