Povestea tripleţilor

A fost odată o femeie însărcinată cu tripleţi. Fiind la obişnuitul control ginecologic, doctorul surprinse, în mod întâmplător, conversaţia celor trei din burta mamei lor. Fără greutate, el identifică imediat pe micuţul creştin, micuţul ursuz şi pe micuţul sceptic.

Primele cuvinte fură rostite de fătul ursuz: „Hai, fiţi sinceri, spuneţi-mi dacă voi credeţi pe bune în viaţa de după naştere?“

Fără nicio îndoială, creştinul răspunse categoric: „Bineînţeles, există! Prezenţa noastră aici durează doar pănă ne întremăm suficient pentru a ne pregăti să facem faţă vieţii de după naştere, să adunăm forţa necesară înfruntării greutăţilor de dincolo…“

Scepticul interveni rapid: „Ce prostii îndrugi tu acolo! Cum să existe viaţă dincolo de lumea noastră aici, în pântecul mamei?”

Sfătos, credinciosul adăugă: “Adevărul este că nici eu nu ştiu exact cum va fi de cealaltă parte, dar sigur va fi mai multă lumină, vom putea să ne deplasăm aiurea şi vom putea mânca cu propriile noastre guriţe.”

Neîncrezător, fătul sceptic continuă: “Nici vorbă! Cum să umblăm noi unde dorim? Aşa ceva nu se poate! Iar cu mâncatul… Hm, ce idee stupidă! Avem doar cordonul ombilical care ne hrăneşte. Nici nu se pune problema existenţei unei vieţi dincolo de naştere… Nu vedeţi ce scurt este deja cordonul ăsta?!

Fără să se lase influenţat, micuţul creştin zise: „Ba da, există viaţă şi după! Doar că totul va fi altfel decât aici!“

Consecvent ideii sale, scepticul susţinu: „Nu e adevărat! Nimeni nu s-a întors după naştere înapoi în această lume. După naştere se sfărşeşte această viaţă cu care ne-am obişnuit. Iar drumul spre lumină este un adevărat chin, plin de urlete şi durere!”

Fidel atitudinii optimiste, credinciosul o ţinu morţiş: “În ciuda faptului că habar nu am cum va fi existenţa noastră de dincolo, sunt convins însă că ne vom vedea mămica şi sunt mai mult decât sigur că ea va avea grijă de noi!”

Scepticul, pe un ton ironic şi zeflemitor, nu se lăsa convins: “Mamă?! Tu crezi pe bune într-o mămică? Arată-mi-o, unde este? O vezi pe aici, pe undeva?!“

Mai mult decât încrezător, micul creştin afirmă: „Bineînţeles! Este aici, de

jur-împrejurul nostru! Ea se află peste tot în imediata noastră apropiere!”

Recurgând la aceeaşi tonalitate acidă, fătul sceptic spuse: “Ce prostii arunci tu acolo! Nu am observat până acum nici un semn din partea acestei mame. În concluzie: nu există!”

Micuţul credincios îi atrase atenţia partenerului său de dialog: “Câteodată, când stăm cuminţi şi nu ne zbatem aici vociferând aiurea, îi auzim glasul cântând blajin sau îi simţim mâinile mângâind delicat această lume a noastră.”

În sfârşit interveni şi tacitul ursuz, apostrofând: “Aşadar, dacă există viaţă după naştere, scepticul va trebui să fie pedepsit pentru îndoiala sa, nu?!”

Plin de inteligenţă innăscută, fătul creştin conchise: “Nici asta nu ştiu, dar, poate va primi o mică îmbrâncitură să-şi scuipe tot năduful afară şi să-şi deschidă ochii…”