Conştiinţa este eternul din tine

November 15th, 2009

Conştiinţa este eternul din tineCât de scurtă este experienţa umană, cât de trecătoare sunt vieţile noastre! Există oare ceva care să nu fie supus naşterii şi morţii, ceva care să fie etern? Gândeşte-te la următorul lucru: dacă ar exista doar o singură culoare, să zicem albastrul, şi întreaga lume cu tot ce se află în ea ar fi albastră, atunci albastrul n-ar mai exista. Trebuie să existe şi ceva care nu este albastru, astfel încât albastrul să iasă în evidenţă; dacă nu, nu ar mai fi „deosebit“ de restul, nu ar exista.

Citeste mai departe »

GD Star Rating
loading...

Viaţa este eternă

November 13th, 2009

Viaţa este eternăCând mergi printr-o pădure sălbatică, virgină, vei vedea în jurul tău nu doar peisajul luxuriant, dar vei întâlni şi pomi căzuţi sau buşteni putreziţi, frunze moarte şi materie în descompunere la fiecare pas. Oriunde te-ai uita, vei găsi moarte, aşa cum vei găsi şi viaţă.

Însă la o privire mai atentă vei descoperi că buştenii şi frunzele putrede nu numai că dau naştere unei noi vieţi, dar sunt chiar ele pline de viaţă. Microorganismele îşi fac treaba. Moleculele se rearanjează. Moartea nu poate fi găsită nicăieri. Există numai metamorfoza formelor de viaţă. Ce putem învăţa din aceasta?

Moartea nu este opusul vieţii. Viaţa nu are opus. Opusul morţii este naşterea. Viaţa este eternă.

GD Star Rating
loading...