RĂBDAREA – VIRTUTE SAU SLĂBICIUNE?

Abu Otman al-Hiri era cunoscut pentru răbdarea sa fară margini. Intr-o zi, el fu invitat la un ospăţ. La sosire, gazda îi spuse:

–          Iartă-mă, dar nu te pot primi, aşa că du-te acasă, rogu-te, şi fie ca Allah să fie îndurător cu tine.

Abu Otman porni spre casă. Nu mult după ce ajunse, prietenul lui apăru şi îl invită din nou la petrecere.

Abu Otman îl urmă până în pragul casei, unde prietenul său îl opri şi îşi ceru încă o dată iertare. Fără să murmure, Abu Otman se îndepărtă din nou. A treia şi a patra oară, scena se repetă, dar în final, prietenul îl primi şi îi spuse în faţa tuturor invitaţilor:

–          Abu Otman, m-am purtat în felul acesta ca să te încerc, îţi admir, împreună cu toţi prietenii noştri, răbdarea şi puterea de a îndura.

–          Nu mă lăuda, îi răspunse Abu Otman, pentru că până şi câinii au aceeaşi virtute: ei vin când sunt chemaţi şi pleacă, atunci când sunt goniţi.

Abu Otman a ajuns să dobândească o răbdare deosebită, prin care, fară să facă vreun efort deosebit, a dezarmat încercarea prietenilor săi de a-l descumpăni.

Nu trebuie însă să confundăm această stare de smerenie şi răbdare, rod al perfecţionării de sine, cu slugărnicia şi cu slăbiciunea de caracter. Acestea ne pot face să ne pierdem demnitatea şi nobleţea şi să devenim nişte robi, pe care alţii îi pot stăpâni şi batjocori după bunul lor plac.

Sursa: Povesti ale intelepciunii, Editura Arka