Cei mai buni ochelari

PREFAŢĂ

Oricine a auzit sau a citit lucrările lui Stephen Covey (autoritate în domeniul conducerii organizaţiilor, un expert în domeniul relaţiilor familiale, profesor, scriitor, consilier organizaţional etc), știe că este vorba despre un prolific narator. Am expus una dintre poveștile sale, care ilustrează perfect pericolele ce pot apărea în cursul tentativelor de a diagnostica o problemă, înainte de a înţelege într-adevăr despre ce este vorba. Această istorioară reprezintă un avertisment pentru toți cei care nu aplică prinicpiul de coaching: “ce ţie îţi place, altuia nu-i face”. Dacă vrem cu adevărat să venim în sprijinul clientului, noi trebuie să ne transpunem în universul său, nu să aşteptăm ca el să intre în lumea noastră.

POVESTEA

Un bărbat a fost îngrijorat din cauza problemelor cu ochii săi şi a mers la un prieten, care, printre altele, era tocmai oftalmolog.
Amicul său l-a supus la diverse teste, începând cu citirea literelor de pe planşă – mai întăi cu un ochi, apoi cu altul -, recunoaşterea diverselor simboluri de la distanţă etc. În final, el a concluzionat: “Ei, bine, mi-e teamă că eşti miop, fără doar şi poate. Dar nu îţi face griji, te rezolvăm noi cu nişte ochelari, cât ai clipi din ochi.” Apoi, după ce işi scoase proprii ochelari de pe nas, continuă: “De obicei nu fac aşa ceva, dar pentru că îmi eşti prieten, i-ai pe ăştia. Sunt cei mai buni pe care i-am avut vreodată.

Omul nostru, luat oarecum prin surprindere, nu a dorit să pară nerecunoscător în faţa amicului său, şi-a aşezat imediat ochelarii pe
ochi, orientându-şi privirea din nou către planşa cu litere din faţa sa. “Nu am nicio şansă”, spuse el, “Văd totul prin ceaţă!” Opticianul, uşor şocat, a reacţionat vehement: “Poftim? Nu se poate aşa ceva! Am ochelarii de cinci ani şi văd perfect cu ei! Hai, încearcă din nou, depune mai mult efort!”

“Încerc, mă străduiesc,” spuse iritat prietenul său, “dar asta nu face decât să înrăutăţească lucrurile. Nu văd absolut nimic.”

“Se pare că este ceva în neregulă cu tine,” conchise ofticat oftalmologul. “Eu nu am întampinat vreodată probleme de vreun fel cu ei.”

Prietenul său s-a ridicat, a înapoiat ochelarii amicului său şi i-a spus: “Uite, fără nicio supărare, cred că mai bine mă duc la alt oculist.” Acestea fiind zise, a salutat şi a părăsit încăperea.

“Ei, ce zici,”, se adresă oftalmologul asistentului său, privind pe geam cum se îndepărta amicul său, “asta da recunoştinţă!”

MORALA

Dacă tu vezi clar o imagine prin proprii ochi (ochelari), nu te aştepta ca altcineva să se bucure de acelaşi efect cu ei!

REFLECŢII

Stephen Covey ne încurajează “să găsim, mai întâi, să înţelegem, apoi să fim înţeleşi”. Această istorioară poate fi invocată atunci când se abordează discuţii legate de modul în care oamenii apreciază diversele perspective asupra lumii, evitarea impunerii unei unice soluţii, adaptarea atitudinală în faţa diverselor probleme şi deschiderea către gândirea creativă.

În ce manieră te relaţionezi cu personajele din poveste?

Ce reprezintă “ochelarii” în viaţa ta personală şi / sau profesională?

Cum îţi manifeşti înţelegerea faţă de problemele altora?

Te-ai simţit vreodată vinovat pentru tentativa ta de “a vindeca” pe cineva?

Cum ai putea aborda o perspectivă mai flexibilă în acest sens?

 Sursa: “Tales for coaching”, autor: Margaret Parkin

Versiunea in engleza

INTRODUCTION

Anyone who has heard or read the works of Stephen Covey will know him to be a prolific storyteller. I have expanded on one of his stories which illustrates the dangers that can occur through attempting to diagnose a problem before really understanding what the problem is. This is a cautionary tale for all those who use the ‘this worked for me, so it will work for you’ principle of coaching. If we really want to help, we need to first put ourselves in the world of the client, rather than expecting them to come into ours.

THE TALE

Making a Spectacle

A man was concerned about his eyesight, and so he went to see his friend, who was also an optician. His friend asked him to complete various tests, reading letters off a board, first with one eye and then the other, looking into the distance and so on, and at the end of the tests he concluded, ‘Well, you’re definitely short-sighted, I’m afraid, but don’t worry, we can fix you up with some spectacles in no time. I tell you what,’ he said, taking off his own spectacles, ‘I don’t normally do this, but because we’re friends, and you’re short of time, why don’t you take mine? They’re the best I’ve ever had!’

The man, somewhat taken aback, but not wanting to appear ungrateful, put on his friend’s glasses and looked again at the letters in front of him. ‘But this is hopeless,’ he said. ‘Everything’s a blur!’ ‘Why, that’s impossible!’ said the optician. ‘I’ve had those spectacles for five years and I’ve had great vision. Look again; try harder!’

‘I am trying,’ said his friend irritably. ‘That just makes it worse. I can’t see a thing.’

‘Well, there must be something wrong with you,’ concluded the optician huffily, ‘I’ve never had any trouble at all.’ His friend stood up, handed the spectacles back, and said, ‘Look, no offence, but I think I’d better find another optician.’ With that, he walked out of the room.

‘Weill’ said the optician, to his assistant, as they watched the man from the window. ‘That’s gratitude for you!’

MORAL

Just because your spectacles work for you don’t expect that they will work for anyone else!

REFLECTION

Stephen Covey encourages us to ‘seek first to understand then to be understood’. This story can be used to discuss such issues as appreciating other people’s ‘maps of the world’, not attempting to ‘fix’ people with one solution, reframing your attitude to problems and
creative thinking.

In what way can you relate to the people in the story?

What is represented by ‘the spectacles’ in your life or work?

How do you show your understanding of others’ problems?

Have you, or someone you know, been guilty of ‘fixing’ someone?

How could you take a more flexible view?