O fabulă veche
Cu mulţi ani în urmă, în Grecia antică, un călător a întâlnit un bătrân pe drum şi l-a întrebat cum poate ajunge la muntele Olimp. Bătrânul, care era chiar Socrate, i-a răspuns:
„Dacă îţi doreşti să ajungi la muntele Olimp, asigură-te că fiecare pas pe care-l faci este în acea direcţie”.
Morala este simplă. Dacă doriţi să aveţi succes şi să fiţi fericiţi, asiguraţi-vă că fiecare gând si acţiune sunt îndreptate în direcţia respectivă.
Isaac Newton este considerat, în general, ca fiind cel mai mare om de ştiinţă din toate timpurile. Descoperirile sale extraordinare din matematică şi fizică stau la baza ştiinţelor moderne.
In ultimii ani de viaţă, a fost întrebat cum se face că, de unul singur, a reuşit să aducă atâtea contribuţii semnificative la evoluţia lumii ştiinţei.
El a răspuns: „M-am gândit numai la ce am de făcut si la nimic altceva”.
În forma sa cea mai simplă, succesul începe prin a vă exersa puterea de alegere pentru a prelua, în mod sistematic şi voit, controlul asupra gândurilor din mintea voastră conştientă.
Disciplinându-vă riguros pentru a gândi si vorbi numai despre ceea ce doriţi şi refuzând să vă concentraţi asupra lucrurilor pe care nu le doriţi, vă începeţi călătoria spre stele.
Sursa: Succesul in viata, autor Brian Tracy
loading...
Comenteaza