Căutarea fericirii
A fost odată ca niciodată o prinţesă care avea totul… ei bine, aproape totul. Locuia într-un palat imens. După rege şi regină, ea era persoana cea mai importantă din toată ţara. Desigur, fiind prinţesă, avea tot ce ar fi visat vreodată. Vă puteţi imagina? Dacă voia ceva, tot ce trebuia să facă era să ceară şi i se dădea. Fiind o prinţesă a timpurilor moderne, avea toate jucăriile la modă. Avea un palat de jucărie special construit pe care îl umplea cu păpuşi Barbie şi Ken şi cu toate accesoriile lor. Avea cele mai noi jocuri pe calculator pe care le juca pe un ecran cu plasmă ce acoperea un întreg perete din camera de joacă. Şi numai acea cameră era la fel de mare cât unele dintre casele în care locuiau alte familii din regat. Şi totuşi, în ciuda atâtor minunăţii, adesea îşi pierdea interesul, se plictisea sau se simţea singură.
Câteodată, prinţesa deschidea fereastra camerei de joacă şi privea străzile de dedesubt. Acolo vedea alţi copii jucând şotron sau sărind coarda, râzând, flecărind şi cântând.
— De ce scot copiii toate aceste sunete? a întrebat-o pe doica regală într-o bună zi.
— Cred că datorită faptului că sunt fericiţi, a răspuns doica.
Privind din nou copiii de jos, prinţesa a spus:
— Vreau să fiu şi eu fericită. Ce mă va face fericită?
Doica regală nu mai fusese niciodată într-o poziţie aşa de dificilă. De-ar fi putut s-o lase pe prinţesă să iasă pe stradă să se joace cu ceilalţi copii, prinţesa ar fi putut învăţa să râdă şi să se distreze. Măcar dacă prinţesa ar fi avut câţiva prieteni cu care să împartă poveştile sau cu care să facă unele din lucrurile pe care e plăcut să le faci cu amicii!
Doicii regale au început să-i treacă prin minte gânduri nu tocmai cuviincioase. Se întreba dacă prinţesei nu i-ar plăcea oare să se bulgărească cu puştii de pe uliţă sau dacă nu ar râde când ar merge în picioarele goale prin noroi murdărindu-şi poate una din rochiţele ei frumoase. Cum ar fi dacă nu şi-ar mai face griji în privinţa aparenţelor sau în privinţa a ceea ce credeau alţii despre ea? Dar, desigur, acestea nu erau lucruri pe care o doică regală i le putea destăinui prinţesei fără să-şi piardă slujba. In plus, prinţesei nu i s-ar da voie niciodată să facă acele lucruri, indiferent ce gândea doica.
Deci, ce a spus doica regală? Trebuia să se gândească la ceva pentru a răspunde la întrebarea prinţesei. Privind în jos gânditoare, şi-a văzut pantofii. Poate că acesta era răspunsul. In cele din urmă a spus:
— Dacă am putea să găsim cel mai fericit copil din regat, ai putea să te încalţi cu pantofii lui, poate chiar să mergi pe unde merge el, şi ai afla cum e să fii fericită.
Prinţesa i-a cerut imediat regelui să trimită o bună parte din garda sa personală pentru a-l căuta pe cel mai fericit copil din regat.
— Când l-aţi găsit, a spus prinţesa, aduceţi-mi imediat pantofii acelui copil.
Oamenii din garda regală au căutat, şi au tot căutat. Prinţesa era nerăbdătoare, pe măsură ce orele se transformau în zile şi zilele în săptămâni. Întreba, de câteva ori pe zi:
— Au găsit copilul cel mai fericit? Unde sunt pantofii pe care mi i-ai promis?
Aşteptarea a pus-o pe gânduri pe prinţesă. Cum or fi arătând pantofii celui mai fericit copil? Or fi fost pantofi de rochiţă, cizmuliţe la modă sau tenişi de firmă? Ce culoare or fi avut? Roz, roşii, albaştri, galbeni? Pantofii veseli trebuiau să fie cu siguranţă coloraţi. Or fi fost decoraţi cu flori, curcubeie sau clopoţei? Or fi având luminiţe ca pantofii aceia pe care i-a văzut într-o reclamă la televizor? Nu mai avea răbdare.
Ei bine, zilele treceau una după alta şi prinţesa o tot întreba pe doica regală:
— Când or să-mi aducă pantofii?
În cele din urmă, ziua a venit. Doica regală a intrat în fugă în camera prinţesei cu ştirea:
— Înălţimea Voastră, am veşti bune şi veşti proaste.
— Spune-mi-le întâi pe cele bune, a ţipat prinţesa, incitată.
— Ei bine, a spus doica regală, sunt bucuroasă să vă spun că am găsit cel mai fericit copil din tot regatul.
— Atunci, unde sunt pantofii mei? a cerut prinţesa, nerăbdătoare.
— Asta e vestea proastă, a răspuns doica regală. Cel mai fericit copil din tot regatul nu avea pantofi deloc.
∞
Nu întotdeauna obţinem ceea ce vrem. Fericirea nu se reduce la ceea ce posedăm. Explorează natura fericirii.
Învăţa să râzi, să te joci şi să te distrezi. Descoperă valorile prieteniei.
Sursa: “101 povești vindecătoare pentru copii și adolescenți. Învățăminte care îmbogățesc viața”, autor: George W. Burns, pag. 140
loading...
Comenteaza