Bruno

“Indiferent ce credeţi despre lumea actuală, pot să vă asigur că numeroşi bărbaţi şi numeroase femei îşi aduc aportul la con­struirea unei societăţi mai bune, adică a unei societăţi care să respecte fiinţele umane şi fericirea lor. Unele dintre respectivele persoane şi-au schimbat locul de muncă, altele îşi fructifică banii în slujba cauzelor umanitare, altele au acceptat salarii mai mici pentru a rămâne consecvente cu valorile lor. Există oameni care au grijă să-şi crească copiii în conformitate cu principii ce le respectă realitatea creatoare. Alţii se mulţumesc să iu­bească din toată inima fiecare persoană întâlnită în cale, con­vinşi că, la o analiză finală, va reieşi că acesta ar fi singurul mijloc real de acţiune.

Am avut şansa de a întâlni zeci de astfel de persoane în ca­drul emisiunii mele televizate şi al conferinţelor pe care le-am ţinut pe tema sinelui autentic. Aş vrea să vă prezint cel puţin una: pe Bruno^[1].

Încă de tânăr, Bruno avea un ideal, un fel de vis. Pentru el, nu se punea atât problema realizării visului, cât cea a atingerii unui senti­ment de libertate interioară. Studiile l-au adus în domeniul marketin­gului şi va ajunge să muncească pentru mari companii multinaţionale în oraşul Toronto. Banii şi faima sosesc. Statutul social, de aseme­nea. Totuşi, Bruno se agită. Din înaltul turnului său de sticlă, vede o adevărată „catastrofă interioară”, după expresia lui. Un eveniment marcant îi va schimba viaţa. Soţia sa se îmbolnăveşte şi moare după doi ani de chinuri, în care Bruno joacă rolul de însoţitor, de maseur, de bucătar şi de infirmier. Decesul ei îl debusolează aşa de tare că abandonează totul şi porneşte într-o călătorie. Visa să trăiască în Europa. Ajunge în Elveţia, pentru un alt an de studii. Vrea să-şi completeze MBA-ul (master în comerţ şi administraţie). Şi scenariul se repetă pe o scară mai largă de astă dată. Munceşte la Geneva. Este director de comunicaţii pentru întreaga Europă al unei mari întreprinderi internaţionale. Dar poartă moartea în suflet, în ziua în care patronii îi oferă o promovare, ajunge la limită. Refuză totul şi decide să părăsească compania. Colegilor săi, care îl felicită pentru curajul demonstrat, le spune: „Nu sunt deloc curajos. Dacă aş rămâne, mi-ar fi necesar un curaj pe care nu-l posed.” Din acel moment, îşi reevaluează competenţele şi devine agent de facilitare a creativităţii şi comunicării în diverse organizaţii, cu pre­cădere umanitare, ale căror idealuri corespund mai bine cu ale lui. De fapt, Bruno nu are decât o idee în cap: sa treacă la faza expresivă a vieţii. Se recăsătoreşte, devine tată şi hotărăşte să petreacă un an sabatic scriind. În final, anul său de concediu va duce la scrierea unui manifest pe care îl intitulează Revoluţia creatoare. Pe site-ul lui, descrie această revoluţie ca fiind de natură politică – deoarece propune crearea unei lumi noi -, umanistă – deoarece se ocupă de elanul creator al fiinţelor şi de idealurile lor – şi artistică – deoarece Bruno îşi pune la contribuţie toate resursele expresive, cuvânt, fotografie, prelucrare de imagini video şi muzică, invitând pe oricine să i se alăture pe acest forum de iniţiere a unei lumi a exprimării.^[2]

Pe calea undelor, el îşi împărtăşeşte deviza personală: „Găseşte în tine motivaţia acţiunilor tale. Munceşte pentru tine, şi nu pentru pri­virea celuilalt. Schimbarea lumii trece în mod obligatoriu prin revolu­ţia ta interioară.”

Sursa: Cartea: Tot ce e mai bun în tine. Cap: Sub lumina unui ideal, autor: Guy Corneau