Supa supei mele

“Un maestru îşi invită un discipol la masă.

– Vino, o să mâncăm supă de raţă.

Delicioasa supă se dovedi o adevărată desfătare pentru discipol. La plecare, acesta îl rugă pe maestrul său să-i dea puţină supă şi pentru acasă. La întoarcere, discipolul se întâlni cu un tovarăş flămând.

– Uite, o să adaug nişte bulion în supa asta şi o s-o împart cu tine, spuse discipolul.

Flămândul plecă fericit cu supa sa diluată. Pe drum, se întâlni cu un prieten care îi spuse:

– Am auzit vorbindu-se despre supa maestrului, dă-mi şi mie să gust.

Aşa că peste bulion fu adăugată nişte apă. Şi tot aşa, până când lanţul ajunse la al zecelea om.

– Sunt un prieten al prietenului prietenului discipolului care a mâncat din supa maestrului.

Acestuia i se dădu o farfurie cu supă, dar când omul gustă din ea, făcu o grimasă:

– Păi, e doar apă sărată!

Maestrul, care tocmai trecea pe acolo, spuse:

– Este supa din supa din supa supei mele…

Tot aşa sunt şi doctrinele religioase: fiecare dintre ele se dez¬voltă dintr-un concept, încât, în cele din urmă, după o serie diluţii şi alterări, ideea iniţială ajunge de nerecunoscut. Eu însumi mă simt creştin şi mistic deopotrivă, însă nu cred ca Iisus Hristos să fi recomandat vreodată martiriul.”

Sursa: Cartea “Terapie pentru fericire”, autor: Dr. Etienne Jalenques, pag. 81