Prepeliţele şi vânătorul

Era odată un stol de prepeliţe care trăiau lângă o mlaştină. Ele trebuiau să zboare în fiecare zi peste câmpurile din apropiere pentru a-şi găsi hrană. Singura problemă era din cauza unui vânător de păsări care locuia în apropiere şi care în cele din urmă a reuşit să prindă un mare număr de păsări pe are le vindea la târgul din apropiere. Motivul pentru care avea un succes atât de mare la prinderea păsărilor, era că a învăţat să imite la perfecţie pe conducătorul stolului. Vânătorul de păsări dădea chemarea iar prepeliţele crezând că este Şeful, zburau spre partea de unde venea chemarea, iar vânătorul arunca plasa peste ele şi prindea un mare număr.

Într-o zi Şeful a chemat toate prepeliţele la el la sfat.

– Vom fi nimicite! Curând nu va mai scăpa nimeni. Vânătorul de păsări ne prinde pe toate. Dar am aflat cum procedează. A învăţat chemarea mea şi în felul acesta vă amăgeşte. Dar am un plan. Data viitoare când veţi auzi ceva ce pare chemarea mea, zburaţi spre zona unde vânătorul îşi aruncă plasa şi iată ce aveţi de făcut: toate deodată vă băgaţi capetele printre ochiurile plasei şi dintr-o mişcare zburaţi cu plasa în câmpul de mărăcini. Plasa se va agăţa acolo, voi scăpaţi, iar vânătorul îşi va petrece ziua întreagă încercând să-şi elibereze plasa. Şi asta au şi făcut. Vânătorul de păsări a sosit, a chemat şi prepeliţele au sosit. Când plasa a fost aruncată, ca unul şi-a agăţat capetele printre ochiuri şi au zburat spre câmpul de mărăcini.

L-au lăsat pe vânător cu buza umflată încercând toată ziua să-şi elibereze plasa.

Aşa a mers o vreme până când nevasta vânătorului se plângea cu amărăciune că bărbatul nu-i mai aduce nici o pasăre să o ducă la piaţă.

Au devenit săraci. Vânătorul de păsări a ascultat-o pe nevastă, i-a spus despre felul cum procedează păsările şi cu mâna la bărbie a adăugat:

– Dar nu te teme nevastă. Ai răbdare până se vor certa. Atunci le voi prinde pe toate deodată.

Ei bine, aşa s-a şi întâmplat. Într-o zi, vânătorul a dat chemarea, toate prepeliţele s-au ridicat şi au zburat spre locul unde se afla acesta. Dar în momentul când se lăsau pe pământ, o prepeliţă s-a ciocnit din greşeală de alta.

– Vezi pe unde mergi, pasăre neghioabă – a strigat o prepeliţă.

Cealaltă i-a răspuns pripit:

– O îmi pare rău. N-am vrut asta, a fost un accident.

– A fost un accident, într-adevăr – a strigat cealaltă. Dacă te-ai fi uitat pe unde calci în loc să te tot uiţi prin jur, n-ai fi atât de neîndemânatică.

– Ei bine, a răspuns – nu ştiu de ce te porţi aşa. Ţi-am spus că îmi pare rău şi dacă nu poţi să-mi accepţi scuzele…

Şi au continuat să se certe. Curând şi celelalte au început să ia parte la ceartă de o parte sau cealaltă.

Între timp vânătorul şi-a pregătit plasa şi a aruncat-o peste ele.

Păsările au început să strige una la alta:

– Să terminăm cu cearta şi să ne grăbim sau altfel vom fi prinse. Să zburăm spre locul ştiut.

Dar altă prepeliţă răspundea:

– Nu, întotdeauna zburăm spre locul acela. Întotdeauna facem ceea ce vreţi voi. Hai să zburăm în altă parte.

Şi în timp ce-şi dădeau cu părerea, unde să zboare, vânătorul de păsări cu faţa toată numai zâmbet, le-a adunat pe toate la un loc în plasă le-a dus la piaţă şi în ziua aceea a câştigat o groază de bani.

Cearta diluează coeziunea echipei şi prezice eşecul acesteia.

Sursa: http://vioreluntesu.wordpress.com/2011/05/09/prepelitele-si-vanatorul/