Cei patru cavaleri ai Apocalipsei

Psihologul John Gottman a studiat timp de 20 de ani cauzele care duc la nefericire în cuplu. El a identificat patru moduri în care partenerii îşi sabotează abilitatea de a comunica şi a avea o relaţie pozitivă. “Cei patru călăreţi ai Apocalipsei” – cum a numit psihologul cei patru factori care duc la nefericire – sunt: criticismul, dispreţul, atitudinea defensivă şi construirea de bariere. Cel mai periculos dintre toţi aceşti “călăreţi” distructivi este “dispreţul”, pe care Gottman l-a asemănat cu o armă de atac. Mă gândesc că Gottman n-a numit “cei patru cavaleri ai Apocalipsei” doar pentru relaţiile de cuplu şi pentru că ei patrulează violent şi vigilent prin toate relaţiile noastre de viaţă, prin birouri, prin întreprinderi şi pe şantiere, pe străzi, prin politică, prin economie şi oriunde respiră oamenii.

Poate că cea mai poluantă şi mai gravă consecinţă a mişcării cavalerilor Apocalipsei prin existenţele noastre este aceea că ei ne sabotează constant, sigur şi eficient propria capacitate de a iubi. Din pricina lor se poate ca iubirea să dureze doi ani sau cinci ani, cum ne spun anumite studii psihologice. Din pricina lor, se poate ca dragostea să nu fie îndeajuns pentru ca noi să simţim bucuria de a fi împreună cu altul, fiindcă dragostea – în faţa dispreţului şi a atitudinii critice – se topeşte ca un biet balon de săpun. Din pricina lor se poate să ne scurtăm căsniciile, să ne pierdem locurile de muncă, să ne pierdem prietenii, să ne distrugem relaţiile benefice, fie şi cele bazate doar pe interese comune, nu doar pe afecţiune şi respect. Se poate ca cei patru cavaleri ai Apocalipsei să circule strident, inconştient şi fără rezerve într-o întreagă ţară şi chiar într-o lume, nu doar în viaţa personală a unui om, şi să ducă omul, ţara sau lumea către separare, resentimente, ură, suferinţă, decizii greşite şi nefericire. Dacă dispreţul este o armă periculoasă şi noi îl practicăm, fără să ne dăm seama că nu mai iubim, nu mai preţuim, nu mai apreciem, nu mai simţim recunoştinţă şi nu mai valorizăm altceva decât – poate – ceea nu avem, atunci remediul nostru ar fi acela de a ne recupera puterea de a preţui şi a aprecia.

“Cu puţine excepţii, aprecierea poate revitaliza o dragoste pe moarte fără nici un alt ajutor”, spun autorii cărţii “Puterea Aprecierii”, N. Nelson şi J.L. Calaba, iar asta-i o altă ipostază vindecătoare a aprecierii, a doua după puterea ei de a ne readuce în suflet sentimentul atât de diafan, de căutat şi de frumos al iubirii. De îndată ce putem iubi, putem aprecia mai uşor, dar – pentru a iubi din nou, avem nevoie să începem cu aprecierea. Pentru a vedea cu ochii larg deschişi şi dintr-o conştiinţă clară avem nevoie să apreciem premeditat, să căutăm orice poate fi preţuit, fie o zi senină, fie cenuşiul altei zile, un zâmbet sau un dar mărunt, un serviciu oarecare sau un simplu “bună dimineaţa”. Să facem din asta un exerciţiu pentru fiecare zi, căci numai prin exerciţiu voluntar, conştient, asumat putem evada din obișnuința mentală de a dispreţui şi a critica, practicată ani întregi. Depresiile se ameliorează pe măsură ce ne recăpătăm blândeţea inimii prin apreciere, mulţumire şi preţuire, inclusiv faţă de noi înşine. Relaţiile de cuplu pot redeveni expresii ale viselor noastre frumoase, cum tot ce facem ar putea căpăta alte valenţe, alt sens şi altă realitate dacă vom aprecia mai mult decât dezapreciem şi dacă vom preţui mai mult decât dispreţuim.

Sursa: Editorial “National”, Autor: MARIA TIMUC