Alergând după doi iepuri
Un student la arte marţiale s-a apropiat de profesorul său şi i-a spus:
– Aş vrea să-mi îmbunătăţesc cunoştinţele despre artele marţiale. Pe lângă faptul că învăţ de la tine, mi-ar plăcea să învăţ şi de la alt profesor pentru a cunoaşte şi alte tehnici. Ce crezi despre această idee?
loading...
Despre propriul exemplu
Astăzi soarele răsare liniştit după o noapte agitată pe mare. Valurile nervoase s-au repezit către ţărm, parcă hotărâte să scoată totul la suprafaţă.
Atunci când furtuna se potoli, la fel de repede precum se şi pornise, apa se domoli şi se retrase. Acum plaja era o imensă întindere de noroi unde se zvârcoleau în agonie mii şi mii de stele marine. Erau atât de multe încât plaja părea că devenise rozalie.
Steluţele de mare erau aproape nemişcate. Trăgeau să moară.
loading...
Supraviețuire
În fiecare zi, discipolul îi punea Maestrului aceeași întrebare:
– Cum îl pot găsi pe Dumnezeu?
Tot în fiecare zi, el primea același răspuns misterios:
– Prin intermediul dorinței.
– Bine, dar eu îl doresc pe Dumnezeu din toată inima mea, nu ? Atunci, de ce nu l-am descoperit încă?
loading...
Dansurile
În jurul focului stăteau un român, un ungur şi un sas.
La un moment dat, sare o scânteie direct în cizma ungurului, care începe să-şi lovească picioarele, ba în faţă, ba în spate, ba pe lateral (dans tradiţional unguresc), până scapă de scânteie, care sare mai departe în încălţările românului.
Acesta începe să bată mărunţit pământul şi să chiuie (jocurile de pe la români), până scapă şi el de scânteie.
loading...
Căsătoria. Camera divorţului
Noi ne-am dezobişnuit să ne mai gândim la căsătorie ca la ceva obligatoriu.
Dar într-o societate tradiţională, omul necăsătorit rămânea neterminat, adică nelumit (după vorba românilor). Dar şi omul divorţat lăsa neterminat ceva ce începuse.
La saşi, în cazul în care o familie hotărî să divorțeze, comunitatea hotărî să îi închidă pe cei doi împreună într-o camera mică, cu un singur pat, o singură farfurie, un singur tacâm, o bucată de pâine şi o cană de apă.
loading...
Vârstele omenirii
Se zice că, la începuturile omenirii, existau uriaşi. Cu chipuri omeneşti, dar mari foarte, încât dacă rămâneau fără mălai, străbăteau sute de kilometri să ceară în vecini şi se întorceau acasă până dădea apa în clocot.
Într-o zi, o fată de uriaş a găsit ceva ciudat, mic, pe care l-a luat în palmă şi l-a dus acasă, mirată de aşa o ciudăţenie. L-a arătat mamei:
– Uite un gândăcel care scormonea pământul.
loading...
