Secretul castronului
Un cerşetor a pătruns în grădina unui rege într-o dimineaţă, devreme, când regele îşi făcea plimbarea în sânul naturii neînconjurat, ca de obicei, de sfetnici şi de paznici. Cerşetorul pândise anume acel moment când regele era singur, altfel nu s-ar fi putut apropia de el.
Dând cu ochii de el, regele s-a încruntat şi a spus:
– Ce e cu tine aici? De ce îmi tulburi liniştea şi pacea? Ce vrei? Spune şi vei căpăta.
Cerşetorul a răspuns:
loading...
Povestea păpădiei
Într-o zi frumoasă de primăvară, învăţătorul le-a spus micuţilor săi elevi:
– Am văzut ieri ceva interesant, şi mă întreb dacă aţi văzut şi voi acelaşi lucru. Dacă ştiţi despre ce este vorba, nu le spuneţi celorlalţi. Am ieşit afară şi am văzut ceva crescând din pământ la circa douăzeci şi cinci de centimetri. În vârf avea o sferă pufoasă. Dacă suflai în ea, creai în jur o întreagă galaxie de stele, care zburau pretutindeni. Ce a fost acest lucru, înainte de a se transforma într-o sferă pufoasă, alcătuită din steluţe?
loading...
