A câştiga fără a încerca

January 17th, 2012

A castiga fara a incercaCalea de A Câștiga Fără A Încerca a fost o școală de arte marțiale fondată de un luptător pe nume Tsukahara Bokuden. O istorisire faimoasă despre acesta ilustrează numele și metodologia școlii lui.

În cursul unei călătorii în estul Japoniei, Bokuden a traversat odată un golf cu ajutorul unei mici ambarcațiuni în care mai erau alți șase pasageri.

În timpul traversării apei, toți pasagerii au fost tăcuți, cu excepția unui om voinic, zdravăn, care a vorbit tot timpul foarte tare, lăudându-se cu neîntrecutele sale puteri în artele marțiale.

La început, Bokuden a încercat să ațipească, neluându-l în seamă pe lăudăros. Până la urmă însă, obosit de trăncăneala acesuia, Bokuden s-a întors către el și i-a zis:

– Bun, am ascultat până acum tot soiul de povești despre tine, nu-i așa? Ceea ce n-am putut pricepe din toate acestea sunt aberațiile pe care le susții în legătură cu artele marțiale. Eu însumi am practicat artele marțiale încă din tinerețe, și am exagerat confom regulilor stabilite, dar până acum nu mi-a dat niciodată prin cap să mă bat cu cineva. Tot ce m-am străduit să învăț a fost cum să evit să pierd într-o posibilă confruntare.

Auzind aceasta, lăudărosul a întrebat:

– Dar ce școală de arte marțiale ai urmat?

Buduken i-a răspuns: „

– A Câștiga Fără A Încerca, sau Calea de A Nu Pierde.

La care acesta a replicat:

– Dacă e vorba să câștigi fără a încerca, atunci de ce porți săbii?

Bukuden i-a spus:

– Cele două săbii ale „comunicării minte în minte” taie nodul îngâmfării și mlădițele gândurilor rele.

Auzind acest răspuns, îngâmfatul l-a provocat pe Bokuden la o întrecere, spunând:

– Dacă ne vom duela, vrei să spui că vei câștiga fără a încerca?

Bokuden i-a răspuns:

– În acest caz, chiar dacă sabia inimii mele este o sabie dătătoare de viață, fiindcă adversarul meu este un om rău, ea va deveni o sabie aducătoare de moarte.

Nemaiputându-și stăpâni mania, îngâmfatul a poruncit numaidecât barcagiului să tragă la mal pentru ca el și Bokuden să coboare.

Bokuden i-a făcut pe furiș un semn cu ochiul barcagiului, apoi i-a spus lăudărosului:

– Ţărmul este un port aglomerat, nepotrivit pentru un duel. Îți voi arăta Calea de A Câștiga Fără a

Încerca sau Calea de A Nu Pierde acolo, pe insulița aceea care se vede în faţa noastră. Deși sunt încredințat că ceilalți oameni din barca aceasta se grăbesc la treburile lor, dacă tu insiști atât de mult, trebuie neapărat să ne duelăm.

Așa că barcagiul a condus barca la acea insuliță și cum au ajuns la mal, lăudărosul a și sărit din barcă și și-a tras sabia de la cingătoare.

– Haide, vino! i-a strigat el lui Bokuden – O să-ți despic capul în două!

Fiind încă în barcă, Bokuden i-a răspuns:

– Așteaptă puțin. Calea de A Câștiga Fără A Încerca necesită să-mi calmez mai întâi mintea.

Spunând aceasta, Bokuden și-a tras săbiile din cingătoare, i le-a dat barcagiului și apoi a luat vâslele din mâinile acestuia.

Pentru o clipă, Bokuden a lăsat impresia că trage barca mai aproape de mal; apoi deodată a împins vâsla în direcția opusă și a ieșit cu barca în largul mării.

Văzând aceasta, lăudărosul a început să strige:

– Hei, de ce nu vii aici, la mal?

Bokuden i-a răspuns rânzând:

– De ce aș veni? Dacă ai vreo nemulțumire, atunci înoată tu până la mine și am să-ți dau o lecție s-o ții minte. Aceasta este Calea de A Câștiga Fără A Încerca!

Sursa: Povestiri Zen. 100 povestiri despre iluminare

 

GD Star Rating
loading...
A câştiga fără a încerca, 10.0 out of 10 based on 1 rating

Comenteaza

Nume (obligatoriu)

Email (obligatoriu)

Website


This blog is kept spam free by WP-SpamFree.