Copacul cu griji

Tâmplarul pe care l-am angajat pentru restaurarea unei case de la ţară, tocmai terminase o zi grea de muncă. Un cauciuc dezumflat l-a făcut să piardă o oră întreagă de lucru, ferăstrăul său electric s-a stricat, iar camioneta lui veche a refuzat să pornească. În timp ce îl duceam acasă a stat în linişte totală.

Când am ajuns, m-a invitat să fac cunoştinţă cu familia lui. Când ne-am apropiat de uşa de la intrare, s-a oprit în treacăt lângă un copac mic, atingând cu ambele mâini vârfurile ramurilor. Când a deschis uşa, a trecut printr-o schimbare uimitoare. Chipul lui obosit s-a transformat într-una zâmbitoare, şi-a îmbrăţişat copiii şi şi-a sărutat soţia.

Mai târziu, m-a condus la maşină. Am trecut pe lângă copac, iar curiozitatea nu m-a lăsat în pace. L-am întrebat despre ce văzusem că făcuse mai devreme.

„Oh, acesta e copacul meu cu griji”- mi-a spus: „Ştiu că nu pot să nu am necazuri la muncă, dar un lucru e sigur: necazurile nu au loc în casa mea alături de soţia şi copiii mei. Aşa că le agâţ pe copac în fiecare seară când vin acasă. Apoi a doua zi dimineaţă le iau din nou.”

După o scurtă pauză, a continuat zâmbind: „Amuzant este că dimineaţa când le iau, nu sunt atât de multe câte îmi amintesc că erau cu o seară înainte.”

The Trouble Tree

The carpenter I hired to help me restore an old farmhouse had just finished a rough first day on the job. A flat tire made him lose an hour of work, his electric saw quit, and now his ancient pickup truck refused to start. While I drove him home, he sat in stony silence.

On arriving, he invited me in to meet his family. As we walked toward the front door, he paused briefly at a small tree, touching the tips of the branches with both hands. When opening the door he underwent an amazing transformation. His tanned face was wreathed in smiles and he hugged his two small children and gave his wife a kiss.

Afterward he walked me to the car. We passed the tree and my curiosity got the better of me. I asked him about what I had seen him do earlier.

“Oh, that’s my trouble tree,” he replied.” I know I can’t help having troubles on the job, but one thing’s for sure, troubles don’t belong in the house with my wife and the children. So I just hang them on the tree every night when I come home. Then in the morning I pick them up again.”

He paused. “Funny thing is,” he smiled, “when I come out in the morning to pick ’em up, there ain’t nearly as many as I remember hanging up the night before.”

(Sursa: www.inspirationpeak.com)