Visele se schimbă

Bertrand Russell a scris că atunci când era copil, chiar şi picioarele scaunelor erau acoperite cu material. Picioarele, deoarece păreau sexuale. Şi a spus „Nu am văzut niciodată picioarele unei femei.” Articolele de îmbrăcăminte trebuiau să fie atât de lungi încât să nu se vadă nimic. Citeste mai departe »

Ce pot să fac cu gȃndirea?

Dacă doreşti să obţii adevărul, atunci renunţă la gȃndire. Pe măsură ce gȃndirea ȋncetează să mai existe, adevarul este dezvăluit, exact ȋn acelaşi mod ca şi cȃnd deschiderea uşilor permite lumina soarelui să intre ȋntr-o camera. Asemenea unui perete, gȃndirea impiedică adevărul să intre, iar cărămizile peretelui sunt constituite din gȃnduri. Citeste mai departe »

Omul devine ceea ce gandeste

Am cunoscut odata doi oameni care si-au pierdut de tineri economiile castigate cu greu de-a lungul anilor. Unul dintre ei a fost foarte afectat de ceea ce i s-a intamplat, cazand prada deznadejdii, grijilor si durerii. Citeste mai departe »

Mintea omului

Mintea omului este minunată. Aceasta deţine misterele lumii şi ale eliberării. Pacatul şi virtutea, sclavia şi elibererea, iadul şi raiul se află ȋnăuntrul ei. Intunericul şi lumina sunt propria ei creaţie. Naşterea este ȋn ea şi moartea de asemenea. Aceasta este singura uşă către lumea exterioară, doar ea este scara către fiinţa interioară. Cand va ȋnceta să existe, vom transcende ambele lumi. Mintea este totul. Totul este propria creaţie imaginativă. Dacă dispare, toate ȋnchipuirile vor ȋnceta să existe. Citeste mai departe »

Schimbând macazul

 

Consider că aceasta este o minunată anecdotă pentru a ilustra nevoia de flexibilitate și acceptarea schimbării. Există mai multe versiuni ale poveștii, originalul fiind, după câte ştiu, atribuit unui scriitor pe nume Frank Koch, fost ofițer de marină. Citeste mai departe »

„Filoprogenitivului” inconştient

Ne ata­şăm de lucruri pentru a căror realizare investim muncă şi, de-ndată ce se întâmplă asta, începem să le supraevaluăm.

Gândiţi-vă de pildă la copiii voştri. Presupunând că sun­teţi ca majoritatea părinţilor, aveţi o părere foarte bună despre ei (cel puţin înainte de a intra în monstruoşii ani ai adoles­cenţei). Dacă nu sunteţi conştienţi că îi supraevaluaţi, aceasta vă va face să credeţi în mod greşit (şi poate periculos) că lumea vă împărtăşeşte opinia despre copiii voştri cei adorabili, inteli­genţi şi talentaţi. Pe de altă parte, dacă aţi fi conştienţi că-i supraevaluaţi, v-aţi da seama, cu oarecare durere, că lumea nu-i vede în aceleaşi culori strălucitoare în care îi vedeţi voi. Citeste mai departe »