Confucius
Un discipol l-a întrebat odată pe Confucius:
– Care sunt principalele elemente ale unei bune guvernări?
– Asigurarea populaţiei cu alimente, înarmarea şi încrederea populaţiei, a venit răspunsul.
– Şi dacă ar trebui să renunţi la unul din cele trei elemente, la care ai renunţa?
– La arme.
loading...
Maestru al vieţii
Maestrul şcolii de arcaşi era recunoscut inclusiv ca un Maestru al Vieţii, nu doar al artei tragerii cu arcul. Într-o zi, unul din cei mai buni elevi ai săi a reuşit să ţintească de trei ori la rând ochiul de taur la un concurs local. Toată lumea aplauda în delir, felicitându-l atât pe elev cât şi pe maestru.
Maestrul nu părea însă foarte impresionat. Dimpotrivă, părea mai degrabă critic. Mai târziu, elevul l-a întrebat de ce a adoptat acea atitudine. El i-a răspuns:
loading...
Întâlnirea gândurilor
Martin tocmai a revenit la lucru, în biroul său londonez, după ce a petrecut două săptămâni cu fratele său din New York. S-a reîntors fără tragere de inimă, nu doar datorită faptului că s-a încheiat o minunată vacanţă, nu doar din cauza obişnuitului rău de zbor, ci, cu deosebire, datorită faptului că era luni dimineaţa, şi urma săptămânala şedinţă cu echipa lui, întâlnire care, de-a lungul timpului, ajunsese să o deteste profund.
Martin era conştient de faptul că ai săi colegi abordau aceste întâlniri având în agendele lor arme ascunse, că se dedau la jocuri meschine, şi, ştia că oamenii nu ar putea fi cinstiţi şi deschişi. Reuniunile în sine erau ceva disconfortant, dar văicărerile ce urmau după, întreceau orice măsură. “Aceeaşi oameni, aceleaşi vorbe”. “Aş fi venit cu o idee nouă, dacă aş fi fost lăsat să o prezint”. “Am vrut să fac o sugestie, dar nu am putut interveni”.
loading...
Vultur sau găină – Străduieşte-te să fii tot ce poţi să devii
Ironia sorţii a făcut ca un ou de vultur să ajungă într-un hambar în care o găină îşi clocea ouăle. În scurt timp, micuţul vultur şi-a spart coaja şi a venit pe lume, împreună cu ceilalţi pui de găină.
După câteva săptămâni, puiul de vultur a început să experimenteze dorinţa de a zbura. De aceea, şi-a întrebat mama (cloşca):
– Când voi învăţa să zbor?
loading...
Un cuplu disperat
Un cuplu disperat a trimis în grabă după psihologul de copii. Părinţii nu mai ştiau ce să facă cu puştiul lor răzgăiat, care s-a cocoţat pe căluţul de lemn al unui copil din vecini şi refuza să se dea jos. Deşi avea el însuşi trei asemenea căluţi, susţinea sus şi tare că singurul pe care dorea să călărească era ACESTA. Orice încercare de a-l da jos de pe căluţ îl făcea să urle atât de tare încât părinţii îl puneau repede la loc, pe spatele calului din lemn.
După ce a avut grijă să regleze chestiunea onorariului, psihologul s-a îndreptat către copil, l-a mângâiat cu afecţiune pe păr şi i-a şoptit ceva la ureche.
loading...
Omul iluminat
Omul iluminat înţelege că un diamant nu este altceva decât o piatră căreia mintea umană îi atribuie o mare valoare. El înţelege că un lucru poate fi mare sau mic, în funcţie de felul în care îl priveşte mintea.
Un tânăr american a fost angajat într-o funcţie clericală la Casa Albă şi a luat parte la petrecerea dată în onoarea noilor angajaţi de către preşedinte. Gândindu-se cât de încântată ar fi mama sa dacă ar primi un telefon de la Casa Albă, el a făcut 0 comandă prin centrala prezidenţială.
loading...
