Cuvintele şi acţiunile trebuie să concorde

November 15th, 2010

Cuvintele şi acţiunile trebuie să concordeA fost odată un băiat care adora să mănânce dulciuri şi solicita necontenit tatălui său aceste delicii. Din păcate, însă, părintele său era un om amărât şi nu putea satisface mereu poftele fiului său. Feciorul nu înţelegea sensul sărăciei şi pretindea continuu dulciurile mult râvnite.

Tatăl băiatului a căzut pe gânduri, încercând să găsească o soluţie pentru a stopa dorinţa copilului de a cere permanent dulciuri. Exact în acea perioadă sălăşluia un înţelept în imediata lor vecinătate. Brusc, o idee a străfulgerat mintea părintelui: să ducă băieţelul la marele sfătuitor, care ar putea să-l convingă să renunţe la necontinetele sale pofte. Zis şi făcut. Cei doi şi-au îndreptat paşii spre lăcaşul înţeleptului. Ajungând în faţa omului, părintele i-a adresat următoarea rugăminte: „Mare înţelept, ai putea să-i explici copilului meu să nu mai ceară dulciuri pe care eu nu-mi permit a le cumpăra?” Sfătuitorul a fost pus în faţa unei grele încercări, el la rândul său fiind un mare iubitor de dulciuri. Oare cum ar putea să convingă băiatul să renunţe la aceste savuroase plăceri? Înţeleptul a sugerat părintelui pofticiosului să revină peste o lună.

Citeste mai departe »

GD Star Rating
loading...

Povestea cioplitorilor de piatra

November 1st, 2010

Povestea cioplitorilor de piatraautor Charles Peguy

In Evul Mediu, trei barbati sparg piatra. Primul are un aer nefericit si ii raspunde unui trecator care il intreaba:
Nu stiu sa fac nimic altceva decat aceasta meserie grea”.

Cel de al doilea are un aer indiferent si spune:
“Imi fac treaba ca sa-mi hranesc familia”.

Cel de-al treilea raspunde zambind:
“Particip la construirea unei catedrale”.

Citeste mai departe »

GD Star Rating
loading...

Tu cum iti incepi ziua

October 29th, 2010

Tu cum iti incepi ziuaPsihologia plăcerii
Două feluri de o începe ziua: Paul şi Hubert

Gemenii Paul şi Hubert sunt contabili în bănci diferite. De câteva săptămâni, zilele lor sunt extenuante şi munca lor are un nivel ridicat de stres. Îşi încep zilele în mod diferit.

Paul are probleme cu somnul, stresul îl face să fie tensionat şi devine din ce în ce mai posac. În timpul acestor perioade, casa lui este în dezordine. Se neglijează, mănâncă mai prost, se culcă devreme, şi somnul lui este puţin odihnitor. Paul a făcut un duş rapid. Se grăbeşte să termine această corvoadă pentru a-şi face timp să trăiască. Merge de-a-ndăratelea la muncă, după o îmbucătură luată pe colţul tejghelei. Paul pleacă deprimat, cu muşchii trupului şi feţei încordaţi.

Citeste mai departe »

GD Star Rating
loading...

Nebun ori intelept

October 27th, 2010

Nebun ori inteleptSă ne sprijinim pe nebuniile noastre ca să ne construim înţelepciunea

„Cine trăieşte fără un dram de nebunie nu este atât de înţelept pe cât crede.” Maxima lui La Rochefoucauld este frumoasă şi memorabilă, acesta fiind şi scopul său. Dar ea este şi profundă, pentru că ne permite să reflectăm în toate direcţiile. Ce înseamnă ea pentru voi? Mie personal îmi evocă aceste cuvinte ale lui Svâmi Prajnânpad, maestrul spiritual indian: “Nu încercaţi să vă suprimaţi dorinţele. Aceasta duce fii mod inevitabil la dezastru.” Dezechilibrele noastre intime sunt ca tot atâtea chemări la ordine şi mijloace care să ne ofere întruna ceva prin care să ne  exersăm deciziile de înţelepciune. Şi apoi, atâtea istorii cu înţelepţi seamănă cu poveştile cu nebtmií Ca aceasta, pe care o povestesc adesea pacienţilor mei timizi, atnmci când lucrăm la afirmarea de sine: se petrece la Atena, spre anul 350 înaintea erei noastre. Filosoful Diogene stă încremenit în faţa unei statui, căreia îi întinde mâna de ore întregi. Începe să se strângă o mulţime de trecători care îl interpelează: “Diogene, de ce faci asta?” Iar el răspunde: “Ca să mă antrenez pentru refuz.” Nebun, ori înţelept?

Citeste mai departe »

GD Star Rating
loading...

Vântul şi soarele

October 25th, 2010

Vântul şi soarele“Vântul şi soarele se certau pe motiv că fiecare dintre ei este mai putemic decât celălalt. Deodată, zărind un călător pe drum, soarele ii spuse vântului: «Cred că am găsit un mijloc prin care să vedem care dintre noi doi are dreptate. Primul care izbuteşte să-l facă pe călător să-şi scoată mantia va fi considerat cel mai puternic. Începe tu!»
Citeste mai departe »

GD Star Rating
loading...

Un paun in tara pinguinilor

October 18th, 2010

Un paun in tara pinguinilorO poveste minunata despre cum sa creezi o cultura organizationala în care fiecare sa se simta important şi respectat

Au fost odată, intr-un trecut nu prea îndepărtat… mai multi pinguini ce erau preponderenti in majoritatea tarilor ce faceau parte din „Regiunea Marilor Reci”.

Acesti pinguini nu erau întotdeauna înţelepti, nu erau genul foarte popular, dar ei se aflau la conducere in aceste locuri. Timp de mulţi ani, lumea lor a fost ordonată, predictibila şi stabila.
A venit insa o vreme când lucrurile au început să se schimbe în ţara pinguinilor. Păsări noi au sosit – de forme, dimensiuni şi culori diferite.
Perry, Paunul, a fost una din aceste păsări – creativ şi imaginativ, plin de energie si entusiasm.

Citeste mai departe »

GD Star Rating
loading...