Care e diferenţa?
Un maestru zen căra apă de la fântână şi s-a întâlnit cu un om care auzise de el şi venise de la mare depărtare să-l vadă. Omul, luându-l drept un servitor – nu găseşti un buddha cărând apă sau frecând podeaua! – l-a întrebat: „Unde pot să-l găsesc pe maestrul acestei mănăstiri?”
Maestrul a râs şi a spus: „Eu sunt cel pe care îl cauţi.”
Omului nu i-a venit să creadă. „Am auzit multe despre tine, dar nu mi te-am închipuit cărând apă de la fântână.”
Maestrul a spus: „Dar asta făceam înainte de a mă lumina. Căram apă de la fântână, tăiam lemne – asta făceam înainte si asta continui să fac. Mă pricep foarte bine la cărat apâ şi la tăiat lemne. Uite, după ce duc găleţile astea, mă apuc să tai lemne. Vino şi uită-te la mine.”
Omul a spus: „Dar atunci care-i diferenţa? Inainte de iluminare cărai apă şi tăiai lemne, după iluminare tot asta faci. Care-i diferenţa?”
Maestrul a râs şi a spus: „Diferenţa este la interior. Inainte faceam totul în somn; acum fac totul conştient – asta e diferenţa. Activităţile sunt aceleaşi dar eu nu mai sunt acelaşi. Lumea este aceeaşi însă eu nu sunt acelaşi. Iar pentru că nu mai sunt acelaşi nici lumea nu mai e aceeaşi pentru mine”.
Transformarea trebuie să fie lăuntrică.
Asta este adevărata renunţare: lumea veche dispare, pentru că fiinţa veche dispare.
Sursa: Osho, Constientizarea – Cheia pentru a trai in armonie
loading...
Comenteaza