Semnificaţia vieţii

October 14th, 2014

Semnificaţia vieţiiUn profesor a terminat lecţia, apoi a pronunţat obişnuitele cuvinte:

–   Sunt întrebări?

Un student l-a întrebat:

–   Profesore, care este semnificaţia vieţii?

Unii dintre cei prezenţi, care se grăbeau să iasă, au râs. Pro­fesorul l-a privit lung pe student, căutând din privire dacă era o întrebare serioasă. A înţeles că era.

–   Iţi voi răspunde.

A scos portofelul din buzunarul pantalonilor şi a luat din el o oglinjoară rotundă, nu mai mare decât o monedă. Apoi a spus:

–    Eram copil în timpul războiului. Intr-o zi, pe stradă, am văzut o oglindă făcută bucăţi. Din ele am păstrat fragmentul cel mai mare. Iată-l. Am început să mă joc şi m-am lăsat încântat de posibilitatea de a dirija lumina reflectată în colţurile întunecate unde soarele nu strălucea niciodată: găuri profunde, crăpături, debarale. Am păstrat mica mea oglindă. Devenind bărbat, am sfârşit prin a înţelege că nu era numai un joc de copil, ci metafora a ceea ce aş fi putut să fac în viaţă.

Şi eu sunt fragmentul unei oglinzi, pe care n-o cunosc în integritatea sa. Cu ceea ce am însă pot să trimit lumina – adevărul, înţelegerea, cunoaşterea, bunătatea, duioşia – în ascunzişurile întunecoase ale inimii oamenilor şi să schimb ceva în cineva.

Poate alte persoane vor vedea şi vor face la fel.

In aceasta constă pentru mine semnificaţia vieţii.

Chiar şi cea mai mică dintre băltoace poate reflecta tot cerul.

 

Sursa: Bruno Ferrero, 365 de povestioare pentru suflet

GD Star Rating
loading...
Semnificaţia vieţii, 7.0 out of 10 based on 1 rating

Comenteaza

Nume (obligatoriu)

Email (obligatoriu)

Website


This blog is kept spam free by WP-SpamFree.