Păduchele şi elefantul

December 9th, 2013

Păduchele şi elefantulUn păduche s-a decis să se mute cu întreaga familie în urechea unui elefant. De aceea, el i-a strigat:

– Domnule elefant, eu şi familia mea dorim să ne mutăm în urechea dumitale. Ne-am gândit că ar fi corect să-ţi dăm o săptămână de gândire, după care va trebui să ne informezi dacă ai vreo obiecţie.

Elefantul nici măcar nu ştia că păduchele există, aşa că şi-a văzut liniştit de drum. După ce a aşteptat conştiincios să treacă săptămâna pe care i-a acordat-o, păduchele a presupus că elefantul şi-a dat acordul şi s-a mutat.

O lună mai târziu, d-na Păduche a decis că urechea elefantului nu este un loc suficient de sănătos pentru familia ei, aşa că a stabilit să se mute din nou. Ea l-a rugat pe soţul ei să-i acorde elefantului cel puţin o lună, pentru a nu-i răni sentimentele.

Păduchele i-a vorbit din nou gazdei sale, încercând să dea dovadă de cât mai mult tact:

– Domnule elefant, mă tem că suntem nevoiţi să ne mutăm într-un alt cartier. Evident, acest lucru nu are nimic de-a face cu dumneata, căci urechea pe care ne-ai pus-o la dispoziţie este spaţioasă şi călduroasă. Soţia mea preferă însă să se mute alături de prietenii ei care trăiesc pe piciorul taurului. Dacă ai vreo obiecţie în legătură cu mutarea noastră, spune-mi în următoarea săptămână.

Evident, elefantul nu a spus nimic, aşa că păduchele şi-a schimbat reşedinţa cu conştiinţa împăcată.

 

Universul nu este conştient de existenţa ta! Relaxează-te!

 

Sursa: Anthony de Mello, Rugaciunea broastei

GD Star Rating
loading...

Comenteaza

Nume (obligatoriu)

Email (obligatoriu)

Website


This blog is kept spam free by WP-SpamFree.