Povestea ataşamentului

Un proprietar şi-a construit un frumos bungalow care a costat 4000 de rupii. Acesta era fructul economiilor sale făcute într-un număr considerabil de ani. El însuşi a proiectat casa şi aceasta a fost construită sub supravegherea sa personală. La un moment dat, el a începui să viseze în fiecare noapte că i se va prăbuşi casa. Foarte îngrijorat, şi-a consultat astrologii. Aceştia i-au prezis prăbuşirea casei. Omul a fost cuprins de durere.

Perspicace, soţia sa i-a dat o idee. El a vândut casa pentru suma de 4000 de rupii şi a plecat să trăiască într-o colibă închiriată. In acea noapte a dormit fericit; dimineaţă, a aflat că mai mulţi tâlhari răufăcători au dat foc fostei sale case şi că aceasta a fost redusă la cenuşă. A mers el însuşi să vadă casa şi a privit spectacolul fără nici o urmă de durere. El era fericit interior că o vânduse la timp. Casa nu îi mai aparţinea. Apoi şi-a amintit de bancnota de 4000 de rupii din cutia sa de bani – banii săi. A fugit acasă.

Ideile obsesive i-au revenit. Frica de hoţi l-a ţinut treaz toată noaptea. El şi-a suspectat proprii fraţi şi chiar pe fiii săi. Soţia i-a venit din nou în ajutor. La sfatul ei, a depozitat banii în banca de stat şi a primit o recipisă. In ziua următoare, banca a fost jefuită şi toţi banii au fost furaţi. Dar proprietarul nostru nu s-a îngrijorat; avea recipisa la el.

Gândurile negre au început însă din nou să-l hăituiască. Ideea că fiii săi ar putea să-l otrăvească şi să ceară banii de la bancă folosind acea recipisă a început să-l obsedeze.

Un om sfânt din sat a venit la el într-o zi şi l-a rugat sa ajute cu bani la administrarea unui orfelinat care tocmai se construise acolo. Luând aceasta ca pe o poruncă a Divinului, bunul proprietar a luat recipisa, întinzându-i-o acelui Sadhu drept contribuţie a sa la administrarea orfelinatului. O clădire a fost construită în numele acelui proprietar de pământ. Reputaţia sa ca fiinţă nobilă, generoasă, s-a răspândit până departe. Oamenii îl stimau foarte mult. Acum el nu se mai temea de nimic. El ştia că, atâta timp cât va fi în viaţă, oamenii din jurul său îl vor face fericit şi va putea trăi în pace. Şi mai ştia de asemenea că atunci când va părăsi această lume, recunoştinţa şi rugăciunile orfanilor vor constitui pentru el o bună susţinere în lumea cealaltă.

Ataşamentul aduce suferinţă şi mâhnire. Ceea ce voi consideraţi “al vostru” se întoarce împotriva voastră. De aici apare întreaga durere. Atunci când reuşiţi să vă detaşaţi de un obiect, acesta încetează să vă îngrijoreze. Tăiaţi ataşamentul chiar de la rădăcină. Trataţi orice lucru ca şi cum ar fi al Divinului. Atunci vă veţi bucura de pace
şi fericire.

Sursa: autor Swami Shivananda, „Povesti divin inspirate”