Recunoaşteţi că sunteţi invidios!

Acest sfat este valabil pentru orice emoţie, dar se aplică mai ales în cazul invidiei, pe care avem tendinţa s-o ascundem chiar de noi înşine.

Să ascultăm mărturisirea lui Philippe:

Intr-o zi, am primit invitaţia unui prieten, care tocmai îşi cumpărase un iaht. Am navigat şi eu destul în tinereţe, dar nu voi avea niciodată suficienţi bani ca să-mi cumpăr iahtul mult visat. Or, prietenul nostru tocmai o făcuse! Fără să ne credem ochilor, ne-am trezit, mai multe cupluri prietene, la bordul unui magnific Swann cu o lungime de şaizeci de pi­cioare (cca 20m). Ne-a arătat vasul, lăudându-i performanţele şi echi­pamentul de ultima oră şi, deocamdată, am reuşit să joc ro­lul prietenului admirativ, felicitându-l pentru alegerea făcu­tă. Apoi, ne-am aşezat la masă. Eram mai multe cupluri. La un moment dat, discutam pe marginea războiului din Bos­nia, abia început, şi aveam păreri diferite, eu fiind în favoa­rea unei intervenţii europene în forţă, el susţinând adoptarea unei atitudini rezervate. Până aici, toate bune şi frumoase, dar m-am aprins, ajungând să-l acuz de laşitate, făcându-l descendent al munchenezilor[1] şi în alte feluri, la limita in­sultei. M-am oprit, prea târziu, văzând privirea soţiei mele. Am înţeles atunci că eram
ros de invidie de cum văzusem acel vas magnific, iar invidia se manifestase sub forma acestei fu­rii politice.

Philippe a intrat în „capcana” invidiei, pe care reuşise to­tuşi s-o controleze până în acel moment fatal din timpul dejunului. Un psihanalist ar spune că, pe parcursul vizitării vasu­lui, a folosit două mecanisme de apărare: refularea, prin înlă­turarea invidiei din conştient şi formaţiunea reacţională, prin manifestarea admiraţiei şi entuziasmului, atitudine inversă a animozităţii sale inconştiente.

De ce o asemenea activare a mecanismelor de apărare, când ar fi fost mai eficient să-şi conştientizeze invidia? Pentru că in­vidia ne aminteşte poziţia de inferioritate în care ne găsim şi ne lezează stima de sine, greu de suportat. Şi pentru că invi­dia este o emoţie jenantă, specifică „celui ce nu ştie să piardă”, jucătorului care pierde aproape întotdeauna. Acceptarea aces­tei etichete lezează încă o data stima de sine.

Dimpotrivă, să admitem că invidia este o emoţie naturală, ca toate emoţiile, iar existenţa ei face parte din însăşi viaţa noastră. Să nu vă simţiţi nici vinovat, nici ruşinat dacă sunteţi invidios.

Muşcătura invidiei este o reacţie involuntară, de care nu trebuie să vă apăraţi sau să vă acuzaţi; în schimb, aveţi o anu­mită responsabilitate în ceea ce priveşte modul cum o contro­laţi.

Dacă Philippe, văzând acel magnific vas, ar fi acordat mai multă atenţie propriilor emoţii, ar fi putut să-şi spună ceva de genul: „Ce iaht! Mor de invidie şi-i port pică pentru aşa o mi­nunăţie. Dar, tocmai din cauza asta, atenţie!, nu e bine să mă las pradă invidiei!”
Pentru a nu fi invadat de invidie, el ar fi pu­tut să o exprime în mod pozitiv sau să o ascundă bine de alţii (nu şi de el!).

Sfatul poate părea paradoxal: să exprimăm o emoţie atât de negativă cum e invidia? Să ni se pună apoi eticheta de in­vidios sau looser?

Nu, bineînţeles. Exprimaţi-vă emoţia într-un mod pozitiv, cu umor, dacă puteţi. Iată câteva exemple de fraze pronunţa­te de oameni care ştiu să-şi controleze invidia:

„Bravo, iată un vas – un apartament – o promovare – care va stârni invidia multora. A mea, de exemplu.”

„Imi pare bine pentru tot ce ţi se întâmplă, era şi mai bine dacă mi se întâmpla mie!”

„Nu o ţine tot aşa, în fiecare zi, altfel va fi greu să rămâ­nem prieteni!”

„Noroc că nu sunt un invidios, altfel m-ar fi durut! Au!”

Daca aveţi un simţ al umorului mai puţin dezvoltat, nimeni nu vă poate reproşa acest lucru, mulţumiţi-vă să nu exteriorizaţi invidia, dar nu o ascundeţi şi de Dvs. înşivă.

Sursa: „Cum sa ne exprimam emotiile si sentimentele”; autori: F. Lelord, C. Andre