Omul care orbea
Omul orbea treptat. S-a luptat cu boala prin toate metodele pe care le-a găsit de cuviinţă. Când medicina a dat neputincioasă din umeri, a continuat să lupte prin emoţiile sale. I-a trebuit mult curaj ca să înveţe să spună: „Voi învăţa să îmi iubesc orbirea”.
La început, nici nu dorea să audă de ea. Când, în sfârşit, a reuşit să i se adreseze, cuvintele sale erau pline de amărăciune. A continuat însă să-i vorbească până când amărăciunea s-a transformat în resemnare, apoi în toleranţă şi acceptare, şi într-o bună zi, spre surprinderea lui, în prietenie… şi în iubire. Nu peste mult timp, şi-a putut aşeza braţul după gâtul orbirii, spunându-i: „Te iubesc”. Aceea a fost prima zi în care l-am văzut din nou zâmbind.
Evident, nu şi-a mai recăpătat niciodată vederea. Dar cât de atrăgătoare a devenit faţa lui!
Sursa: „Istorioare cu talc din tradiţia sufită”, autor SA’DI SHIRAZI
loading...
Comenteaza