Câte lucruri sunt ceea ce par a fi?

„Să vă spun o parabolă:

Povestea are loc în perioada în care Dumnezeu crea lumea. El trimitea în fiecare zi noi şi noi lucruri în mijlocul creaţiei. Într-o zi, el a trimis în lumea exterioară Frumuseţea şi Urâţenia. Drumul de la paradis la pământ este lung; de aceea, când cele două au ajuns se făcuse dimineaţă devreme. Soarele tocmai răsărea pe cer. Frumuseţea şi Urâţenia au ajuns pe malul unui lac şi s-au decis să facă o baie, căci hainele lor erau prăfuite şi transpirate.

Fiind la începutul contactului lor cu lumea exterioară, ele nu cunoşteau căile acesteia, aşa că şi-au scos cu inocenţă hainele şi s-au aruncat în apa răcoroasă a lacului. Soarele se ridica din ce în ce mai sus pe cer, aşa că oamenii au început să iasă la lucru. Urâţenia s-a gândit să-i joace o festă Frumuseţii, aşa că a ieşit din apă, a îmbrăcat hainele acesteia şi a luat-o la fugă. Când Frumuseţea şi-a dat seama, era prea târziu. Hainele ei dispăruseră! Urâţenia nu se vedea nicăieri, iar Frumuseţea s-a trezit goală în bătaia soarelui, în timp ce oamenii se apropiau. Neavând altă soluţie, ea a îmbrăcat hainele Urâţeniei, după care a plecat în căutarea acesteia, pentru a face schimb de haine.

Legenda spune că ea o mai caută şi la ora actuală… dar Urâţenia este vicleană şi continuă să se ascundă de ea. Urâţenia continuă să poarte hainele Frumuseţii, pozând în ea, în timp ce Frumuseţea este nevoită să poarte hainele Urâţeniei.

… Gelozia pretinde că este iubire, posesivitatea îşi pune aceeaşi mască… şi astfel, vă simţiţi uşurat.

In realitate, singurul pe care îl păcăliţi sunteţi dumneavoastră.”

Sursa: din cartea lui Osho – „Iubire, libertate si solitudine”