Povestea unui om înțelept

February 25th, 2012

Se povestește despre un om care a fost acuzat pe nedrept. În urma multor procese, nici acuzatorii, nici apărătorii lui nu ajunseseră la o concluzie comună. Într-un final au căzut de acord ca soarta acestui om să fie trasă la sorți chiar de el. Așadar, au pregătit ghilotina în piața publică. A doua zi atât judecătorii cât și cetățenii de rând s-au îngrămădit curioși să vadă ce se va întâmpla cu nevinovatul bătrân. Lumea se adunase, călăul era pregătit. Bolul cu cele două bilete pe care scria vinovat respectiv nevinovat era demult așezat pe o măsuță de către acuzatori. Bătrânul domn era și el gata să urce treptele eșafodului. Însă, chiar înainte de a urca, un tânăr se apropie de omul care-si aștepta soarta și-i spuse gâfâind:

– Domnule, domnule, tocmai am aflat ceva îngrozitor. Dușmanii dumneavoastră au scris pe ambele bilete vinovat. Pieirea vă este sigură. Faceți ceva! Revoltanți-vă! Denunțați-i!

Omul nostru își continuă liniștit drumul. Ajunse în fața celor două bilete. Liniștea cuprinse întreaga mulțime care aștepta sa vadă ce se va întâmpla cu bătrânul. El avea un chip senin. Vocea lui rupsese liniștea:

– Domnilor judecători, dragi concetățeni, am în față două bilete. Pe unul scrie vinovat și pe celălalt nevinovat. Fie ca acela pe care-l voi înghiți să-mi decidă soarta.

Fără nicio ezitare trase un bilet și-l înghiți. Apoi îi rugă pe judecători să citească biletul rămas. Pe acesta scria mare VINOVAT. Astfel toți erau convinși că biletul pe care-l înghițise era cel pe care scria NEVINOVAT.

Unii izbucniră în plâns de bucurie în timp ce acuzatorii nedrepți scrâșneau din dinți. Numai tânărul care știa toată povestea rămăsese fără cuvinte. O așa înțelepciune nu mai văzuse niciodată. Dacă omul i-ar fi ascultat sfatul poate că, deși s-ar fi corectat biletele, tot ar fi avut posibilitatea de a muri sub ghilotină. Dar înțelepciunea bătrânului a întors tot răul spre bine.

 

Înțelepciunea este un pom de viaţă pentru cei ce o apucă, şi cei ce o au sunt fericiţi. Proverbe 3:18

Sursa: http://alt-om.com/povestea-unui-om-intelept/

 

 

GD Star Rating
loading...
Povestea unui om înțelept, 8.5 out of 10 based on 2 ratings

Comenteaza

Nume (obligatoriu)

Email (obligatoriu)

Website


This blog is kept spam free by WP-SpamFree.