Cuvintele şi acţiunile trebuie să concorde
A fost odată un băiat care adora să mănânce dulciuri şi solicita necontenit tatălui său aceste delicii. Din păcate, însă, părintele său era un om amărât şi nu putea satisface mereu poftele fiului său. Feciorul nu înţelegea sensul sărăciei şi pretindea continuu dulciurile mult râvnite.
Tatăl băiatului a căzut pe gânduri, încercând să găsească o soluţie pentru a stopa dorinţa copilului de a cere permanent dulciuri. Exact în acea perioadă sălăşluia un înţelept în imediata lor vecinătate. Brusc, o idee a străfulgerat mintea părintelui: să ducă băieţelul la marele sfătuitor, care ar putea să-l convingă să renunţe la necontinetele sale pofte. Zis şi făcut. Cei doi şi-au îndreptat paşii spre lăcaşul înţeleptului. Ajungând în faţa omului, părintele i-a adresat următoarea rugăminte: „Mare înţelept, ai putea să-i explici copilului meu să nu mai ceară dulciuri pe care eu nu-mi permit a le cumpăra?” Sfătuitorul a fost pus în faţa unei grele încercări, el la rândul său fiind un mare iubitor de dulciuri. Oare cum ar putea să convingă băiatul să renunţe la aceste savuroase plăceri? Înţeleptul a sugerat părintelui pofticiosului să revină peste o lună.
loading...
