De ce ai o mulţime de probleme?

“Sînt un om bătrîn şi am avut o mulţime de probleme, dar majoritatea nu s-au întîmplat niciodată”, a spus Mark Twain.

Şi acesta este modul fundamental în care şi noi avem “o mulţime de probleme”. Boala vremurilor noastre este stresul, pe care îl dezvoltăm, nu atît în mijlocul problemelor, cît pentru că le avem în minte. Ne este cumplit de frică de probleme care nu există. “Dar dacă vor fi? Dacă se va întîmpla cutare şi cutare lucru? Dacă vine ursul cînd mergi prin pădure? Dacă se dărîmă un bloc peste capul tău cînd mergi pe stradă? Dacă pică un avion cînd eşti în cîmp? Dacă pămîntul începe să se învîrtă invers?”. Frica de a avea probleme este aceea care ne creează cele mai multe probleme. Ne este frică de ceea ce n-a venit, de ceea ce a fost sau de ceea ce nu va fi niciodată şi, prin aceasta, ne îngropăm în probleme. Mintea ascunsă în frica de probleme evită să trăiască în momentul prezent, adică exact acolo unde problemele sînt simple fabulaţii.

Mintea nu suportă simplitatea prezentului şi percepe armonia lui ca pe o stare de plictis. Şi, cînd mintea vrea musai probleme, problemele poposesc pe lîngă noi, problemele apar precum ciupercile după ploaie. Cînd problemele nu vin, mintea îşi imaginează teancuri de probleme, inventează zeci şi sute de probleme. Dacă ea însăşi nu izbucneşte să ţeasă o problemă reală, atunci găseşte o problemă undeva, în cartier, în ţară, în lume, în cer sau cine ştie în ce veacuri apuse. A conştientiza că majoritatea problemelor sînt pură invenţie a minţii înseamnă a avea curajul să trăieşti. Mintea aleargă după tot ce-i complicat pentru că-i permitem aceasta. Mintea este minunată: ea ne incită la alegere şi creaţie, la conştiinţă şi la înţelegere. Ea este un maestru de excepţie, atunci cînd înţelegem că ea ne prezintă o viaţă plină de probleme tocmai pentru a înţelege că problemele există cînd le hrănim mental. Armonia îndelungată, liniştea şi bucuria ne pot aduce atît plictis şi atîta deziluzie, încît este limpede că problemele se nasc din lipsa oricărei probleme. Şi, pînă ce vom conştientiza că ne autoflagelăm şi căutăm cu lumî­narea cît mai multe probleme, vom avea probleme şi, la bătrîneţe, ca Mark Twain, vom zice: “Am avut o groază de probleme în viaţă, dar majoritatea nu s-au întîmplat niciodată”. Nici ale noastre nu se întîmplă niciodată, dar este aşa de limpede că avem probleme cu nemiluita. Uneori ne deranjează cel mai mic gest al altui om. Alteori o mică remarcă ne umple de amărăciune. Şi alteori ne împing în probleme aşteptările pe care ceilalţi nu ni le împlinesc, nu pentru că ei n-ar vrea să ni le împlinească, ci pentru că “nu pot citi în stele aşteptările noastre”. Problemele din mintea noastră sînt mai intense, mai tulburătoare şi mai grozave decît cele reale, numai că adesea nu sîntem conştienţi de prezenţa lor în imaginaţie. Prin exerciţiu spiritual şi decizia de a suferi mai puţin se poate ca iluzia problemelor să se disipeze, iar viaţa reală, cu evenimentele ei cu tot, să urmeze schimbarea interioară. Întrebarea: “cîte dintre problemele mele sînt cu adevărat în manifestare şi cîte sînt doar temeri, iluzii, vise şi aşteptări” poate obţine răspunsuri surprinzătoare printr-un exerciţiu de sinceritate al celui ce se întreabă pe el însuşi. Sinceritatea cu sine ne poate ajuta să înţelegem chiar acum (nu la adînci bătrîneţi) natura imaginară a multor probleme ce ne ocupă minţile.

Sursa: Editorialul din Naţional