Razbunarea elefantului
“Ce imbulzeala este iarasi pe strada!” mormai pentru sine in sila Prakasha. Era foarte grabit si alerga nerabdator pe langa Rao, elefantul sau puternic.
„Daca voi livra mai devreme decat s-a cerut aceasta povara grea, voi primi desigur imediat inca o comanda”, se gandi Prakasha. Calcula rapid cati bani va realiza astazi. Fiecare noua comanda insemna ceva mai multi bani, bani cu care Prakasha putea sa cumpere putin orez pentru sine, sotia sa Rani si copiii lor.
„Nu vreau in niciun caz sa devin bogat”.
Pentru un moment, tanarul aspru cu ochii intunecati uita de imbulzeala din jurul sau. Isi imagina ce frumos ar fi sa poata merge la cumparaturi atunci cand el si sotia sa ar avea nevoie de ceva, fara sa-si faca griji pentru hrana de maine. Aceasta era ceea ce dorea Prakasha.
„Cine traieste cu suflet bun, curat si in adevar, nu trebuie sa-si faca griji pentru mancare si imbracaminte”, spunea mereu Rani. Dar pentru Prakasha credinta nu reprezenta nimic, ci pentru el conta doar munca cinstita si grea.
Elefantul Rao mergea greoi. Cutia de lemn maro, mare, pe care Prakasha o lega de spatele elefantului, parea sa nu-l deranjeze deloc. Cutia se legana infricosator de la stanga la dreapta si iarasi inapoi, cand elefantul trebuia sa faca o miscare brusca pentru a patrunde in imbulzeala de pe strada. Dar animalul mergea greoi mai departe, fara sa fie impresionat de acea imbulzeala.
„Hai, inainte, nu asa de incet”, il certa Prakasha pe Rao. Zicand acestea il lovea cu un bat. Batul cu care il mana pe Rao nu era un bat obisnuit, ci era un bat de metal, greu, cu un varf ascutit la capatul superior. Rao fornai greu sub lovitura, dar merse rabdator mai departe. Parea ca nu-l deranjau loviturile dureroase ale stapanului sau. Dar elefantii sunt foarte rabdatori si au o memorie remarcabila, tinand minte cine le-a facut bine sau rau. Sotia lui Prakasha stia aceasta si se ruga de el in fiecare zi, sa inceteze sa-l trateze rau pe elefant ca sa ramana pazit de razbunarea acestuia.
„Hai odata!” ii spuse Prakasha elefantului. Pentru a-l impulsiona, il batu din nou cu batul de fier greu.
Prakasha striga din nou: „Faceti loc, oamenilor, nu vedeti ca ne grabim?” si inca o data batul de fier suiera pe pielea groasa a lui Rao.
Rani, sotia lui Prakasha, ii spusese deseori sa nu-l mai bata asa mult pe Rao.
„Cu carligul de fier ascutit ii provoci dureri”, ii spusese ea ingrijorata, „si intr-o zi Rao se va razbuna pe tine.”
Prakasha radea cand o auzea pe sotia lui vorbind astfel. Nu se temea de razbunarea unui elefant. Rao era mult prea blajin, ca sa-i faca ceva stapanului sau. Relatarile despre elefantii care i-au facut una cu pamantul pe chinuitorii lor, nu reprezentau pentru el altceva decat basme infioratoare, cu care li se facea teama oamenilor.
„Nu fi asa de brutal cu Rao”, il indemna adesea sotia sa. „Dumnezeu ti-a daruit acest elefant puternic, cu care poti transporta cele mai grele poveri. Darurile trebuie tratate bine. De aceea trebuie sa te porti plin de dragoste cu el”, spunea Rani. Prakasha nici nu mai era atent, cand sotia lui il atentiona.
„Elefantul trebuie sa fie bucuros ca primeste de la mine ratia sa zilnica de mancare. Drept multumire trebuie sa lucreze ceva mai repede.”
Prakasha nici macar nu se gandea ca avea tot motivul de a multumi pentru ca avea un astfel de elefant puternic. Pentru el avea valoare doar sa duca cat mai repede la destinatie cutiile cele mari. Pentru aceasta primea bani. Numai cine avea bani, putea sa cumpere ceva de mancare.
Prakasha il batu iarasi pe Rao cu batul de fier greu. Atunci insa se intampla ceva! Batul ii aluneca lui Prakasha din mana, se izbi de Rao si zbura in cercuri mari in nisipul strazii.
Rao trambita scurt si ramase locului. Il privi pe Prakasha. Apoi isi lasa capul in jos si ridica indemanatic cu trompa lui batul de fier.
Timpul razbunarii impotriva chinuitorului sau Prakasha sosi!
Ingrozit, Prakasha statea si cu ochii mariti de groaza privea cum Rao isi leagana capul incoace si incolo. Animalul puternic se intoarse si pasi greoi spre stapanul sau.
Lui Prakasha i se facu cald si rece. Ar fi dorit sa zbiere, dar teama ii inchise gatlejul. Daca ar fi ascultat de sotia lui, care l-a indemnat sa se poarte bine cu elefantul!
Rao isi balansa trompa cu batul in aer. „Acum s-a terminat cu mine”, ii trecu prin cap lui Prakasha. Elefantii au memorie buna si razbunarea lor poate fi groaznica. Tremurand de frica, Prakasha inchise ochii. Auzi fornaitul lui Rao chiar langa el. In fiecare clipa il va putea atinge lovitura elefantului.
Dar nu se intampla nimic. Prakasha deschise putin ochii si se uita atent la Rao. Ce era asta? Vedea bine?
Rao ii intindea cu trompa sa batul de fier. Acest bat de fier, care l-a atins de atatea ori pe nedrept si in chip dureros.
Mirat, Prakasha apuca batul. Imediat ce il avu in mana, Rao se intoarse si pleca greoi mai departe cu povara sa, ca si cum ar fi vrut sa spuna: „Hai, Prakasha, ne grabim!”.
Incremenirea il pasari pe Prakasha. Tacut pleca mai departe langa animal.
Era cufundat in ganduri: „Nu te lasa biruit de rau, ci biruie raul cu bine.” Acest sfat il daduse Rani cu cateva zile in urma.
Prakasha nu-si putea imagina cum vor decurge lucrurile mai departe, dar acum intelegea: Rao, elefantul, i-a dat o lectie.
Noi putem sa ne „razbunam” precum elefantul Rao? Am rupe un sir de rautati si plati de polite… si am uimi pe cei din jur cu reactiile noastre… am opri furtuni de suparari… am restabili pacea… sa incercam…
loading...
Comenteaza