Tot ce ne înconjoară este vibraţie

Tot ce ne înconjoară este “vibraţie”. Iar vibraţia este gînd. Şi gîndul se transformă în tot ce găsim apoi în lumea înconjurătoare. O plantă frumoasă pe care o găsim la florărie şi, pentru că ne trezeşte un profund sentiment de bucurie şi plăcere, ne dorim s-o cumpărăm, apare în cîmpul nostru pentru că deja bucuria şi plăcerea asociate acestei “întîlniri” sînt prezente în interiorul nostru. Prezenţa florii şi întîlnirea cu ea nu face decît să aducă la suprafaţa conştienţei plăcerea şi bucuria din noi.

Dacă ne-am trezi într-o stare de iritare şi am observa starea aceea încă de dimineaţă, ne-am trezi că vom vedea cum şi alţi oameni sînt iritaţi, apoi vom atrage mai multe evenimente neplăcute care ne “fac conştienţi” de prezenţa stării de iritare în noi. S-ar putea să trecem pe la aceeaşi florărie, unde floarea cea frumoasă tronează la vedere, dar noi să n-o vedem, totuşi! Ba, s-ar putea să ni se agaţe privirile de florile cele mai urîte, de preţurile prea mari, de chipul ciudat şi neplăcut al unui om aflat tocmai atunci în florărie. Noi tindem să observăm în lumea exterioară acele obiecte care vibrează pe lungimea de undă a gîndurilor şi a trăirilor noastre interioare şi să le ignorăm pe toate celelalte. Cînd nu ne simţim bine în interior, sîntem automat atraşi să culegem din cîmpul observaţiei vibraţiile ce se aseamănă propriei noastre emisii chiar dacă obiectul observat nu conţine aceste vibraţii. Noi vedem ce putem, nu ce este cu adevărat. Şi, pe măsură ce observăm mai multe lucruri neplăcute, nemulţumitoare, urîte, grave sau respingătoare, nu ne putem plînge că lumea ar duce lipsă de aceste vibraţii, aşa încît ele ne pot ieşi în cale oriunde şi peste tot. În acest timp, lumea frumoasă şi bună, lumea calităţilor, a valorilor, a bucuriei, a iubirii şi a dorinţelor fericite aşteaptă în pace, în linişte şi în tăcere observatorii săi. Cînd omul se obişnuieşte să critice continuu, să se plîngă, să afirme că “nu are”, “nu poate”, “nu ştie”, “ nu înţelege”, că oamenii din jur sînt răi, lipsiţi de calităţi şi viaţa-i plină de lipsuri, el se poate să aibă dreptate. Se poate să vadă totul “aşa cum este” şi noi putem afirma despre acest om că este “un realist” şi, mai mult, că el “are dreptate”. Dar nouă ne foloseşte prea mult “realismul” acesta, atîta vreme cît n-am face decît să ne orientăm vibraţiile (gîndurile) către ceea ce nu vrem, ce ne displace, ce respingem şi către ceea ce ne face părtaşi la întărirea acestor vibraţii de nemulţumire. În schimb, dacă nu ne simţim chiar în apele noastre şi dacă ceva neplăcut tocmai are loc prin preajma noastră, măsura de protecţie numărul unu pe care avem nevoie s-o luăm se referă la necesitatea automată de a ne orienta gîndurile către ceea ce putem vedea şi gîndi diferit de ceea ce tocmai se întîmplă. Cu alte cuvinte, a vedea părticica plină a paharului, fie şi numai dacă el conţine o singură picătură, înseamnă un început al modificării vibraţionale care ne poate ajuta să ne simţim puţin mai bine. Insistenţa de a gîndi mai multă nemulţumire, mai mult rău, mai grav, mai trist şi mai confuz devine costisitoare, căci ea ne atrage prin zile, ani şi, adesea, printr-o experienţă îndelungată de coşmar. Şi aşa riscăm să trecem pe lîngă partenerul visat (valoare/bucurie/apreciere etc.) pentru că el nu se află în vibraţia noastră. Mintea negativă îl vede urît şi pe cel frumos şi-l vede rău şi pe cel mai bun! Şi de aceea nu putem vedea sau observa decît ceea ce gîndim şi simţim cu toată fiinţa că există.

Sursa: National