Secretul fericirii şi mulţumirii de sine

Au fost odată doi învăţăcei care, fiind intens preocupaţi de o importantă problemă existenţială, au îndrăznit să apeleze la maestrul lor (zen).

„Domnia ta”, au vorbit tinerii în cor, „ce faci pentru ca să fii mereu fericit şi mulţumit de tine? Şi noi ne dorim, din tot sufletul, să trăim împlinirea acestui sentiment omniprezent în cazul tău.”

Aruncând o privire înţeleaptă şi schiţând un zâmbet cald, maestrul spuse: „Când mă odihnesc, atunci mă odihnesc. Când mă ridic, atunci mă ridic. Când umblu, atunci eu umblu. Când mănânc, atunci eu mănânc.”

Învăţăceii îşi aruncară stupefiate priviri unul altuia, până când unul dintre ei izbucni: „Nu îţi bate joc de noi, te rog! Ceea ce spui tu facem şi noi. Dormim, umblăm, mâncăm. Şi, în ciuda acestui fapt, tot nu regăsim fericirea. Unde zace secretul?”

Fără să se clintească, maestrul repetă aceleaşi cuvinte: „Când mă odihnesc, atunci mă odihnesc. Când mă ridic, atunci mă ridic. Când umblu, atunci eu umblu. Când mănânc, atunci eu mănânc.”

Se aşternu liniştea, dar tinerii nu se dădeau clintiţi, emanând o nelinişte şi o uimire tot mai pronunţată. În final, înţeleptul le explică:

„Desigur, şi voi dormiţi, vă plimbaţi şi mâncaţi. Dar, în timp ce vă odihniţi, gândul vostru vă poartă deja la momentul trezirii. După ce v-aţi ridicat din pat, vă gândiţi deja la drumurile voastre. Iar, în timp ce alergaţi spre ţelurile voastre, mintea vă zboară spre ceea ce veţi mânca. În acest fel, gândurile voastre sunt mereu în altă parte decât în locul în care tocmai vă aflaţi. Ca atare, viaţa voastră se desfăşoară permanent între trecut şi viitor. Încercaţi să trăiţi plen şi întotdeauna momentul prezent. Doar acordând o şansă acestei clipe, veţi descoperi liniştea fericirii şi a mulţumirii de sine.”