Să nu apună soarele peste mînia voastră

“Să nu apună soarele peste mînia voastră”, ne spune Biblia şi aceasta este una dintre cele mai pline de miez afirmaţii.

Biblia nu ne spune: “Nu te mînia. Nu fi niciodată furios. Fii numai bun, agreabil, frumos şi plin de căldură”.

Nu, ni se spune “să nu apună soarele peste mînia voastră”. Adică, puteţi să vă mîniaţi.

E-n firea lucrurilor să simţiţi mînia. Furia. Iritarea. Enervarea. Este inevitabil să te înfurii. Şi, dacă ne ducem cu gîndul spre Biblie, ne amintim că şi Iisus s-a înfuriat pe vînzătorii din templu. A fost un moment, o situaţie, dar toate situaţiile vieţii lui Iisus sînt un simbol pentru existenţa umană. Mînia este în firea omului, ca toate trăirile. Dar, să nu adormi cu “mînia în tine”. Aceasta-i afirmaţia.

Să te înfurii şi să scapi de furie apoi cît se poate de rapid. Studii moderne arată că un moment de furie înseamnă costuri uluitoare pentru corpul nostru, căci catecolaminele (substanţele responsabile de producerea stresului) vărsate în corp printr-un moment de furie deteriorează funcţionalitatea noastră în aşa măsură, încît avem nevoie de şase ore pentru recuperarea stării de bine a corpului fizic. Imunitatea, metabolismul, funcţionalitatea tuturor parametrilor normali ai organismului sînt perturbate. Ce se întîmplă, însă, dacă adormim plini de amărăciune şi de furie? Ce se întîmplă cu miliardele de celule şi de fiinţe vii, existente în corpul nostru cînd – în mod iresponsabil – devine mai importantă dreptatea pe care o susţinem prin mînie decît sănătatea şi starea noastră de bine?

Căci despre asta-i vorba: mînia ne cuprinde atunci cînd dreptatea ni se pare sabotată de ceva sau de cineva. Cînd vedem în jurul nostru inconştienţa altora – precum a văzut Iisus inconştienţa vînzătorilor din templu – putem să ne lăsăm cuprinşi de mînie. Adesea, mînia poate fi educativă pentru cei ce nu pot înţelege, percepe sau îndrepta erorile lor în alt mod. Dar, educaţia mîniei proprii devine, la un moment dat, în experienţa umană, o necesitate stringentă, care are legătură cu autoprotecţia. Cu protejarea propriei noastre fiinţe de răul (toxicitatea) ce se varsă în noi prin mînie. Şi atunci ne putem pune întrebarea: Oare-i mai important să mă otrăvesc păstrînd mînia, supărarea, lipsa de iertare şi de bine în propriul meu corp, în mintea şi-n sufletul meu sau mă simt dator faţă de mine însumi să-mi păstrez sănătatea şi să găsesc o soluţie benefică fiinţei mele? Bineînţeles că ultima variantă este de preferat, deşi mulţi oameni nu mai apelează la ea de multă vreme. Mulţi oameni continuă să fie furioşi în numele propriei lor dreptăţi, continuă să se înfurie şi să se intoxice singuri chiar şi ani întregi. Ei nu fac altceva decît să repete un program mental şi emoţional, care intră în reflex, devine un mod de viaţă şi-un fel de a fi, chinuitor pentru sine, ca şi pentru aceia ce le sînt în preajmă. Mînia devine un obicei şi încă unul care predispune la vampirism. Oamenii aflaţi în preajma unui mînios incurabil, a unui om în permanenţă irascibil şi greu de mulţumit devin un soi de victime, la fel de prăbuşite energetic ca şi mîniosul. Viaţa acestor oameni sau viaţa în preajma unui mînios – oricît de îndreptăţit ar fi el – pare a fi un fel de a urca Everestul şi a aluneca zi de zi mai mult decît ai urcat înainte. Mînia are multiple faţete despre care vom mai vorbi. Pînă atunci, e de reţinut “să nu apună soarele peste mînia ta”, indiferent cine şi ce anume ţi-a provocat-o.

Sursa: Naţional