Povestea veveriţei şi a lupului

(fabulă rusească)

A fost odată un lup ce îşi făcea somnul leneş la umbra unui copac. Pe ramurile acestuia, plină de energie şi veselie, zbenguia fericită o veveriţă. La un moment dat, nefiind atentă la sărituri, căzu exact pe cel de dedesubt. Încruntat şi plin de furie, lupul înşfăcă veveriţa şi vru să sa înfrupte din ea.

“Dă-mi drumul!” – îl rugă spăşită rozătoarea de alune.

“Bine”, reacţionă lupul, “dar cu o singură condiţie: explică-mi de ce voi, veveriţele, sunteţi tot timpul bine dispuse, de ce afişaţi mereu zambetul pe mutrişoara voastră, în timp ce eu sunt încontinuu trist şi supărat?”

Căzând la învoială, după ce se asigură că este eliberată din labele lupului, veveriţa se urcă pe braţele copacului şi, simţindu-se în siguranţă, explică următoarele aspecte lupului:

“Nu poţi să ai inima împăcată şi împlinită atât timp cât eşti în permanenţă, sceptic, ursuz şi posomorât. Încearcă să te comporţi şi tu faţă de ceilalţi, aşa cum ţi-ar place să se comporte ei faţă de tine: cu bunătate, bucurie şi seninătate. De-abia după aceea vei simţi şi vei vedea cât de iubit eşti oriunde te-ai duce. Toţi te vor îndrăgi şi vei descoperi plăcuta senzaţie a sentimentului fericirii şi mulţumirii de sine…”