Împărtăşirea problemelor

December 18th, 2009

Împărtăşirea problemelorPsihanaliza se bazează, într-o anumită măsură, pe această putere tamăduitoare a cuvintelor. De la Freud, analiştii au aflat că un pacient se poate elibera de anxietăţile sale vorbind, doar vorbind. De ce este aşa? Poate din cauză că, vorbind, câştigăm o perspectivă mai bună asupra necazurilor noastre. Nimeni nu cunoaşte întregul răspuns. Dar cu toţii ştim că “scuipând tot” sau “dând totul afară” ne eliberăm aproape instantaneu.

Aşa că data viitoare când avem o problemă emoţională, de ce n-am căuta pe cineva cu care să stăm de vorbă? Nu vreau să spun cu asta că ar trebui să devenim o năpastă, văicărindu-ne şi plângându-ne tuturor celor care ne răsar în cale. Haideţi să ne hotarâm asupra cuiva în care avem încredere şi să stabilim o întâlnire. Poate o rudă, un doctor, un avocat, un preot. Apoi, spuneţi-i acestei persoane: “Am nevoie de sfatul dumitale, am o problemă şi aş dori să mă asculţi când o formulez în cuvinte. S-ar putea să fii capabil să îmi dai un sfat. Ai putea vedea lucrul acesta dintr-un unghi nou, pe care eu nu-l sesizez. Şi chiar dacă nu poţi, mă vei ajuta extraordinar de mult prin simplul fapt că vei sta şi mă vei asculta.”

GD Star Rating
loading...

Comenteaza

Nume (obligatoriu)

Email (obligatoriu)

Website


This blog is kept spam free by WP-SpamFree.