MISHA
Misha era un ursuleţ de pluş. Avea tălpile picioarelor din catifea roşie, doi butoni drept ochi şi un nas din smocuri de lână.
Aparţinea unei fetiţe capricioase, care uneori îl umplea de fleacuri şi alteori îl izbea cu răutate de pardoseală, prinzându-l de urechile delicate de stofa.
Astfel, într-o bună zi, Misha a luat cea mai mare hotărâre din viaţa sa: să fugă. A profitat de confuzia zilelor care precedau Crăciunul, s-a strecurat pe poartă şi şi-a reluat libertatea.
S-a dus în zăpadă, bătând picioarele, mai fericit ca niciodată. In orice colţ facea descoperiri minunate: pomii, păsările, stelele. Misha facea ochii mari: totul era atât de incredibil de frumos.
A venit seara de Crăciun, cea în care toate creaturile sunt invitate să facă o faptă bună. Misha a auzit zurgălăii unei sănii pline de pachete acoperite cu hârtie colorată.
Renul l-a văzut pe ursuleţ, s-a oprit şi i-a explicat, cu multă amabilitate, că îl înlocuia pe Moş Crăciun, care era foarte bătrân şi cam fară putere şi prin toată acea zăpadă nu putea să meargă pe jos.
Renul l-a invitat pe Misha să urce.
Şi astfel, Misha a început să cutreiere oraşe şi sate în sania magică a lui Moş Crăciun. Era tocmai el cel care lăsa în fiecare cămin o jucărie şi un mic cadou pregătit anume. Se distra, era plin de bucurie.
Dacă ar fi rămas mica jucărie, ar fi cunoscut vreodată o astfel de noapte?
Şi iată că a sosit la ultima casă: o sărmană colibă la marginea pădurii. Misha a băgat mâna în marele sac, a căutat, a scotocit: nu mai era nimic!
– Renule, o renule! Nu mai este nimic în sacul tău!
– Vai! a gemut renul. Atunci Misha a suspinat, a îmbrăţişat cu o privire câmpia unde îi plăcea atât de mult să hoinărească singur şi, înălţând braţele, punând înainte o labă după alta, un-doi, un-doi, pentru a face fapta sa bună de Crăciun, a intrat în colibă, s-a ghemuit într- un pantof şi a aşteptat dimineaţa.
In colibă trăia un băieţel bolnav. A doua zi, trezindu-se, avea să vadă pantofii săi goi în faţa căminului? Renul l-a privit pe Misha cu frumoşii săi ochi adânci.
Acesta este adevăratul Crăciun: Dumnezeu s-a dat cu totul pe sine însuşi din iubire faţă de oameni.
Sursa: 365 de povestioare pentru suflet, Bruno Ferrero
loading...
Comenteaza