Ce este un lucru adevărat? (Moş Crăciun)

extras din sfaturile psihanalistei Francoise Dolto, in cadrul unei emisiuni radio ce se ocupa de problemele pe care le au parintii in relatia cu copiii lor

Intrebare ascultator (parinte):

Avem acum o întrebare despre Moş Crăciun, pur şi simplu. Iată!

Un tată vă cere părerea despre acest mit: „Copilul trebuie lăsat să creadă în Moş Crăciun şi în şoricelul care îi fură dinţişorii de lap­te sau în ouăle de Paşti? Când va afla la grădiniţă, de la colegii lui, care este adevărul, explicaţiile pe care i le vor da părinţii despre sim­bolismul creat în jurul lui Moş Crăciun vor reuşi să compenseze dezamăgirea copilului, care-şi va da brusc seama că părinţii l-au minţit?”.

Raspuns psihanalista:

Cred că este o falsă problemă. Copiii au nevoie de multă poezie, ca şi adulţii, de altfel, din moment ce şi ei îşi fac urări de Crăciun, nu-i aşa? Ce este de fapt un lucru adevărat? Moş Crăciun ne aduce atâtea: şi atunci nu e adevărat? Şi când câş­tigi mulţi bani ai senzaţia că lucrul este adevărat, nu-i aşa? De aceea, cred că acest domn îşi face probleme pentru că fiul lui crede în Moş Crăciun, ca şi cum înseamnă că minţi dacă vor­beşti despre el. Dar un mit înseamnă poezie, iar poezia îşi are adevărul ei. Bineînţeles, nu trebuie continuat prea mult şi nici nu trebuie spus copilului că Moş Crăciun nu-i aduce cadouri dacă nu e ascultător etc.

Dacă părinţii „exagerează” însă şi par să creadă în Moş Crăciun mai serios decât copilul, acesta nu le va mai putea mărturisi: „Ştii, copiii mi-au spus că nu există Moş Cră­ciun”. In momentul acela ei trebuie sa-i explice diferenta dintre un mit si o persoana vie, care s-a nascut, a avut parinti, o nationalitate, care a crescut si va muri si care, ca orice fiinta omeneasca, locuieste intr-o casa pe pamant si nu in cer.

[] In orice caz, nu ştiu dacă dumneavoastră mai credeţi în Moş Crăciun, dar eu cred şi acum. Pot să vă povestesc — pentru că toată lumea ştie că eu sunt mama lui Carlos, cântăreţul — că, atunci când Jean (acesta e numele lui ade­vărat) era la grădiniţă, într-o zi m-a întrebat: „Dar cum de există atâţia Moş Crăciun? Unii sunt albaştri…, alţii violet… alţii roşii!”. Ne plimbam pe stradă şi peste tot vedeam o mul­ţime de Moş Crăciun. Atunci, i-am spus: „Să ştii, pe Moş Cră­ciun, acela de-acolo, eu îl cunosc, e Cutare”; era unul dintre angajaţii magazinului de jucării sau ai patiseriei, deghizat în Moş Crăciun. „Vezi, s-a deghizat în Moş Crăciun, iar celălalt e un vânzător îmbrăcat şi el în Moş Crăciun.” Şi m-a întrebat: „Dar atunci, cel adevărat?… — Cel adevărat e doar în inima noastră. E ca şi cum ne-am închipui un spiriduş uriaş. Când suntem mici, ne place să ne închipuim că spiriduşii şi uriaşii există. Dar tu ştii că spiriduşii nu există. Şi nici uriaşii din po­veste. Moş Crăciun nu s-a născut, nu are un tată şi o mamă. El nu e viu; el trăieşte numai de Crăciun în inima celor care vor să facă o surpriză plăcută şi o bucurie copiilor lor. Şi tutu­ror oamenilor mari le pare rău că nu mai sunt copii; atunci le place să le spună celor mici: ,,«E Moş Crăciun»; când suntem mici nu ştim să deosebim lucrurile adevărate, vii şi lucrurile adevărate care sunt doar în inima noastră”. A ascultat ce i-am spus şi, pe urmă, a întrebat: „Atunci, a doua zi, el nu pleaca în sania lui trasă de reni? Nu urcă înapoi la cer? – Nu, din moment ce e doar în inima noastră. — Atunci, dacă-mi pun pantofii, nu o să-mi lase nimic? — Cine n-o să-ţi lase nimic? — Nu o să găsesc nimic în pantofi? — Ba da. — Dar atunci, cine o să-mi pună?”. Am zâmbit. „Tu şi tata îmi puneţi ceva? — Si­gur. — Atunci şi eu pot să fiu Moş Crăciun? — Bineînţeles că şi tu poţi. O să ne punem şi noi pantofii, eu, tata şi Maria. Tu ai să pui lucruri în ei şi ai să ştii că tu ai fost Moş Crăciun pen­tru noi. Iar eu voi spune: Mulţumesc, Moş Crăciun; tu ştii că e pentru tine, dar eu mă fac că nu ştiu. Iar lui tata n-am să-i spun că eşti tu, va fi o surpriză pentru el”. Era încântat, fer­mecat şi mi-a spus când am ajuns acasă: „Acum, când ştiu că nu există de-adevărat, Moş Crăciun mi se pare şi mai frumos”.

Imaginaţia şi poezia copilăriei nu înseamnă nici credulita­te, nici naivitate, ci inteligenţă într-o altă dimensiune.