Exemplul

Un pustnic a văzut odată, într-o pădure, un şoim. Şoimul ducea la cuibul său o bucată de carne: a sfâşiat acea carne în multe bucăţele şi a început să hrănească un pui de cioară rănit. Pustnicul s-a mirat că un şoim hrăneşte un pui de cioară şi s-a gândit: „Dumnezeu mi-a trimis un semn. Nici chiar un pui de cioară rănit nu este părăsit de el. Dumnezeu l-a învăţat chiar şi pe un şoim feroce să hrănească o mică creatură din altă specie, rămasă orfană pe lume. Se vede că tocmai Dumnezeu dă necesarul la toate creaturile, iar noi ne gândim mereu la noi înşine. Vreau să încetez de a mă preocupa de mine însumi! Dumnezeu m-a făcut să văd ce trebuie să fac. Nu-mi voi mai procura de mâncare! Dumnezeu nu părăseşte nici una dintre creaturile sale: nu mă va părăsi nici pe mine”.

Şi aşa a făcut. A început să stea în acea pădure şi nu s-a mai mişcat de acolo: se ruga, se ruga, şi nimic altceva. Timp de trei zile şi trei nopţi a rămas aşa, fără a bea o înghiţitură de apă şi fără a mânca o îmbucătură.

După trei zile, pustnicul slăbise atât de mult, încât nu mai era capabil să ridice mâna.

Din cauza marii slăbiciuni, a adormit. Şi iată că, în vis, i-a apărut un înger.

Ingerul l-a privit cu tristeţe şi a spus:

– Semnul era pentru tine, desigur. Dar pentru ca tu să înveţi să imiţi şoimul.

Imiţi sau aştepţi şoimul?

Ω

Când interpretezi un semn divin asigură-te că nu urmăreşti efortul minim.

Sursa: Bruno Ferrero, 365 de povestioare pentru suflet