Povestea bărbatului îndrăgostit de planeta Venus
Un bărbat era îndrăgostit de planeta Venus (unii dintre ei se opresc doar la muntele lui Venus!) şi era îndrăgostit cu adevărat, iar în fiecare seară cu cer înstelat, se întindea în faţa casei sale pentru a-şi declara iubirea unei planete inaccesibile, sau cel puţin aşa credea el….
Intr-o seară, în timp ce visa astfel, cu inima plină de iubire şi corpul fremătând de emoţie, a auzit o voce foarte suavă, şoptindu-i la ureche:
– Sunt tare emoţionată de înflăcărarea ta şi atât de nerăbdătoare să te strâng în braţe, vino spre mine, vino….
El se ridică dintr-o dată, recunoscuse vocea iubitei lui, chiar dacă nu o mai auzise niciodată până atunci. Planeta Venus observase în cele din urmă iubirea lui şi răspundea pasiunii sale.
– Dar cum pot să ajung până la tine? Eu nu sunt decât un om.
Ea murmură foare aproape de el:
– Priveşte acea rază de lună care străluceşte până la picioarele tale, apropie-te, urcă pe ea, iar când vei ajunge pe Lună vei găsi acolo o altă rază pe care am lăsat-o pentru tine şi care te va conduce până la mine…
Bărbatul se urcă pe rază şi ajunse uşor până la Lună. Acolo, descoperi aşa cum i se promisese, raza lui Venus şi începu să urce pe ea.
Pe la jumătatea drumului, îi veni dintr-o dată un gând: “Dar nu poate fi adevărat, visez, este imposibil ca un om păşească aşa pe raza unei planete…”
Şi prin îndoiala care se năştea în el, începu să tremure, se clătină şi căzu… sfarâmându-se la mii de kilometri depărtare, undeva mai jos, pe planeta Marte.
Inainte de a muri, avu răgazul să audă vocea iubitei sale care îi murmura la ureche:
– Nu era de ajuns să mă iubeşti şi să ai încredere în mine, mai trebuia să te încrezi în propriile tale forţe, să îndrăzneşti să ai încredere în tine însuţi!
Şi astfel se încheie povestea bărbatului care nu ştia că posibilul e doar cu un pas în urma imposibilului.
Sursa: Povesti pentru a ne vindeca. Povesti pentru a creste, autor Jacques Salome
loading...
Comenteaza