Povestea lui Gandhari

In marele război din Mahabharata dintre clanurile Pandava şi Kaurava, toţi membrii acestuia din urmă au fost ucişi. Kaurava-şii erau fiii lui Gandhari. Ghandari a fost copleşită de o mare durere. Ea a luat corpul mort al lui Duryodhana la pieptul său şi a început să se vaiete. Ea a rămas în acel loc până la apusul soarelui. Toţi s-au întors la casele lor, cu excepţia lui Gandhari, care nu voia să se despartă de fiii săi morţi. Ataşamentul faţă de copiii săi era foarte mare.

Sri Krishna i-a apărut în acel loc şi i-a spus:, “O mamă! Incetează cu această văicăreală deşartă. De ce plângi această separare inevitabilă de fiii tăi? Fiii şi rudele sunt reuniţi doar pentru scopuri egoiste. Ei părăsesc această lume aşa cum călătorii se despart unii de alţii în faţa unui han. Te vaieţi pentru lucruri pentru care nu ar trebui să simţi re­gret. Corpurile lor nu se vor mai întoarce niciodată la viaţă. Ce este moartea? Este o simplă schimbare a învelişului exterior. Atman, spiritul interior nu moare niciodată şi nici nu este născut. Vino, haide să mergem acasă. Nu vei putea să învingi foamea. Foamea este hărţuitorul tuturor fiinţelor, în curând se va întuneca.”

Gandhari a spus: “O Krishna! Tu eşti cauza acestei calamităţi. Nu încerca să mă convingi să merg înapoi acasă. Nu mă voi întoarce niciodată. Voi muri împreună cu copiii mei. Nimic nu mă mai interesează acum, după moartea lor. Voi posti până la moarte. Nu voi mai mânca nimic.

Văzând că Gandhari era neînduplecată, Krishna a părăsit locul în tăcere.

Au trecut două zile. Gandhari nu a reuşit să găsească nimic de mâncare. Ea se simţea foarte înfometată. A căutat pretutindeni. In sfârşit, a găsit o bucată de carne de câine atârnând de ramura unui copac din apropiere. S-a uitat de jur împrejur, a văzut că nu e nimeni de faţă şi s-a decis să mănânce carnea de câine pentru a-şi potoli foamea. Dar copacul acela era înalt şi nu ajungeau ramurile lui pe pământ. Ea a aşezat corpurile moarte ale propriilor fii unul peste altul şi s-a căţărat pe ele, a prins acea bucată de
carne de câine şi era pe punctul de a o băga în gură atunci când Krishna, Cel care sălăşluişte în interiorul tuturor inimilor, şi-a făcut apariţia şi i-a spus: “O mamă! Nu mânca această carne de câine. Ţi-am adus hrană delicioasă şi pură. Mănâncă după pofta inimii. Acum când sunt aici ca să te slujesc, de ce trebuie să suferi astfel? Ţi-am spus că foamea este un mare hărţuitor al fiinţelor vii. Nimeni nu o poate învinge.”

Gandhara şi-a plecat capul ruşinată. Ea căzu la picioarele lui Krishna şi i-a spus: “O Krishna! Tu eşti Antaryamin, Fiinţa Supremă care sălăşluieşte în interiorul tuturor fiinţelor. Tu eşti Stăpânul acestei lumi. Te rog înlătură-mi ignoranţa şi condu-mă către lumină şi cunoaştere. Ajută-mă să depăşesc acest ataşament faţă de copiii mei, la care îmi este foarte greu să renunţ.”

Krishna şi Gandhari au sosit apoi la palatul lui Yudhisthira, unde nobilul Dharmaputra i-a onorat aşa cum se cuvine.

Mare este tortura foamei. Mare este de asemenea tortura ataşamentului. O prieteni, şi mai grea încă este legătura karma-ei. Insă mai greu de depăşit decât toate este această orbească identificare cu corpul fizic. Omorâţi această idee de corporalitate. Distrugeţi posesivitatea. Inlăturaţi ignoranţa şi eradicaţi definitiv egoismul. Renunţaţi la ataşamentul faţă de soţie şi copii, bunăstare şi casă. Fiţi lipsiţi de dorinţe şi detaşaţi. Aceasta este cheia care deschide tărâmul beatitudinii paradisiace, al bucuriei şi al
nemuririi.

Sursa: Povestiri divin inspirate, autor Swami Shivananda