A fost odată un om

A fost odată un om care era foarte bun prieten cu Dumnezeu. Mergeau peste tot împreuna şi, întotdeauna când omul se uita în urma lui, vedea pe nisip două urme de paşi. Ai lui şi ai lui Dumnezeu. Aşa a fost mult timp şi de fiecare dată omul vedea două urme de paşi.

Dar în viaţa lui au apărut dificultăţi, probleme şi obstacole. Şi atunci când omul privea în urmă sa, nu mai vedea decât o pereche de paşi. A aşteptat crezând că lucrurile se vor schimba. Dar în urma lui era mereu o singură urmă de paşi. Când în viaţa lui au început să se mai liniştească lucrurile, omul a început să vadă din nou două perechi de paşi. Aşa că l-a întrebat pe Dumnezeu:

– Doamne, când viaţa mea era uşoară, întotdeauna vedeam în urma mea paşii mei şi paşii Tăi. Dar când viaţa mea a început să devină grea, în urma mea nu se mai vedea decât o pereche de paşi! De ce m-ai lăsat Doamne exact atunci când îmi era mai greu?

Dumnezeu l-a privit cu dragoste, apoi i-a răspuns:

– Dragul meu, atunci când îţi era mai greu, eu te-am luat în braţe. Urmele pe care le vedeai tu erau ale paşilor mei, nu ale paşilor tăi.

Sursa: articol scris de Gabriel Pascal pe www.empower.ro