Adevărata renunţare

In anii 1960-1970, comunitatea jainistă din India a avut un personaj important, pe nume Vijaya, despre care se povestesc următoarele:

Vijaya, un negustor bogat din Bombay, făcuse avere din activităţi portuare şi transporturi rutiere (printre altele).

La vârsta de patruzeci de ani, urmând o veche tradiţie, a hotărât să practice metoda renunţărilor succesive, pentru a dobândi înţelepciunea. Potrivit acestei metode, trebuie să renunţi la un lucru pe an. De ce? Textele nu sunt prea clare. Important este să renunţi.

In primul an, a renunţat la avere, ceea ce părea lucrul cel mai firesc şi, cum avea să recunoască el însuşi, cel mai uşor. Şi-a împărţit bunurile celor din jurul lui. Păstrând doar strictul nece¬sar pentru trai, a renunţat, în al doilea an, la maşină, în al treilea an la şofer, pe care îl păstrase şi plătise inutil timp de un an.

In al patrulea an, a renunţat la tutun, ceea ce i s-a părut mult mai greu. Totuşi, a reuşit. In anul următor, a renunţat la toate băuturile alcoolice, iar în al şaselea, la lapte şi la brânză.

In al şaptelea an, a renunţat la mirodenii, în anul următor, la orice fel de acoperământ pentru cap, turban sau pălărie. In al nouălea an, a renunţat la umbrelă, pe care o mai păstrase ca să-l ferească de ploaie ori de soare.

In al zecelea an, a renunţat definitiv la orice activitate sexuală. In anii care au urmat, a renunţat la cinema, la teatru, apoi la muzică şi la orice spectacol de dans. Ca să încheie această serie de renunţări, a renunţat şi la televizor.

In al şaisprezecelea an, a renunţat definitiv la orice hrană care conţinea carne (era deja vegetarian, dar i se întâmpla să mai mănânce, din când în când, creveţi). A renunţat de asemeni la ouă.

Al optsprezecelea an a fost cel mai greu, şi în anul următor a trebuit s-o ia de la capăt. Intr-adevăr, se hotărâse să renunţe la orice gând erotic sau gastronomic. Or, se ştie, când îţi impui să nu te gândeşti la ceva, acel ceva, indiferent ce e, începe de îndată să te obsedeze.

In schimb, când a renunţat la religie şi la cult, i s-a părut mai uşor decât îşi închipuia. Iar pentru că acum mânca doar legume şi fructe, a avut de ales între două categorii foarte dis¬tincte: legumele şi fructele care cresc pe pământ, sau cele care cad singure din arbori. A ales să renunţe la primele, mulţumindu-se cu cele din urmă. Păşea cu ochii aţintiţi în pământ şi împărţea hrana cu insectele.

A renunţat de asemeni la ziare, la telefon şi în curând la orice formă de discuţie şi de relaţii cu rudele şi cu prietenii. Unii spun că a renunţat să se spele – într-un an pe dinţi, în altul pe picioare, în următorul nu şi-a mai spălat părul. Şi căuta mereu noi lucruri la care să poată renunţa. Făcea proiecte de renunţare pentru fiecare an.

A renunţat la orgoliu, la invidie, la vanitate, la toate viciile omeneşti pe care le-a putut imagina şi descoperi în el însuşi.

In jurul vârstei de şaptezeci de ani, a dispărut o vreme, nu se ştie unde. Vreme de doi-trei ani, nu s-a mai auzit nimic despre el. Apoi, brusc, când lumea începea să-l uite, a apărut din nou, surâzător, îmbrăcat elegant, la volanul unei maşini sport decapo¬tabile, însoţit de o blondă superbă.

Fuma o ţigară lungă de foi, cubaneză.

Unul dintre prietenii săi l-a recunoscut şi l-a întrebat, uluit:

— Tu eşti, Vijaya?

— Da, eu sunt.

— Dar ce s-a întâmplat? Ai hotărât să nu mai renunţi la cele lumeşti?

— Nici vorbă, a răspuns Vijaya. Merg mai departe.

— Şi la ce ai mai renunţat, în ultima vreme?

— Păi, nu se vede? Am renunțat la renunţare.

Sursa: „Povesti filozofice din lumea întreagă” – autor: Jean-Claude Carriere