Ce ai face dacă n-ai avea limite?

Zilele trecute am prins pe unul dintre posturile TV o frîntură dintr-un film. Era vorba despre un copil bolnav, ale cărui şanse la viaţă erau aproape inexistente. “Ce ai face dacă n-ai avea limite?”, îl întreba un personaj pe altul, referindu-se la starea copilului. N-am izbutit să urmăresc filmul cu pricina, căci întrebarea “ce ai face dacă n-ai avea limite” era, deja, o provocare interesantă, sosită ca răspuns al universului la anumite întrebări ce mă frămîntau atunci. O întrebare simplă, dar uluitoare, în acelaşi timp.

A fi om şi a-ţi răspunde ţie însuţi la întrebarea aceasta te poate duce către descoperirea unor aspecte surprinzătoare ale propriei tale personalităţi. Pentru că îţi vei răspunde la întrebare potrivit nivelului tău de conştiinţă, credinţelor, convingerilor, căutărilor, percepţiilor deja acumulate în subconştient. Adică, te vei lovi de propriile tale limite exact în clipa în care ţi-ai spune sincer ce ai face dacă n-ai avea limite! Sigur că, dacă ai avea un copil bolnav şi n-ai avea limite, automat l-ai vindeca. Te-ai gîndi că nu eşti limitat de nimic pentru a face vindecarea. Ai simţi că eşti una cu sinele tău divin, care are puterea de a vindeca, pur şi simplu. N-ar fi un miracol într-un act de vindecare dacă limitele tale nu ţi-ar spune “nu poţi”! Este, însă, interesant să-ţi imaginezi pentru cîteva minute, pentru un ceas sau pentru o zi că nu ai limite. Şi să te gîndeşti la toate lucrurile pe care le-ai putea face în aceste condiţii. Mintea şi sentimentele tale vor aluneca automat către dorinţele specifice nivelului tău de conştiinţă. Un om chinuit de sărăcie, de suferinţă şi de neajunsuri şi-ar putea imagina că are un palat, un milion de euro în cont, o femeie frumoasă în pat şi o maşină grozavă în garaj. Altul s-ar putea gîndi că vindecă lumea întreagă şi îi face pe toţi oamenii fericiţi, conştienţi şi înţelepţi. Fie şi numai a ne gîndi la absenţa limitelor ne poate autodezvălui aspecte ale caracterului, ale concepţiei noastre despre lume şi viaţă, dorinţe reprimate sau neînţelese şi nerecunoscute încă.

Încercaţi să vă răspundeţi cu sinceritate la această întrebare. Faceţi-o ca pe un exerciţiu; în scris. Scrieţi ce aţi face şi apoi investigaţi singuri răspunsurile. Vă veţi surprinde cu adevărat doar în măsura în care sînteţi sinceri cu adevărat.

V-aţi iubi duşmanii dacă aţi fi nelimitat de emoţiile care vă împiedică acum s-o faceţi? I-aţi ierta pe cei ce v-au umilit, v-au trădat, v-au făcut rău ori v-au luat ceea ce vă aparţinea? Aţi pedepsi pe cineva? Pentru ce? Aţi deveni bogaţi, spirituali, cuceritori, seducători, buni sau orgolioşi? Gîndiţi-vă că nu vă limitează nimic, absolut nimic şi orice gîndiţi că vreţi, puteţi face. Faceţi aceasta şi descoperiţi-vă singuri în ipostaze pe care, poate, nu le cunoaşteţi despre voi înşivă. S-ar putea să vă doriţi să vindecaţi toţi copiii bolnavi din lume. Să-i ajutaţi pe cei săraci ori să-i puneţi la colţ pe alţii. Scrieţi ce aţi face şi apoi vedeţi cine aţi putea fi dacă aţi avea putere. Căci uneori, printr-o simplă autoinvestigaţie, putem înţelege despre noi mai mult decît am face prin cîţiva ani de terapie. După un asemenea exerciţiu s-ar putea să ne trezim puţin mai conştienţi de noi înşine. Răspunsul la întrebarea “ce ai face dacă n-ai avea limite” ne va dezvălui chiar limitele noastre.

Sursa: Naţional