Șopârla japonezului
Pentru a-și renova casa, un japonez a făcut o spărtură într-un perete. Casele japoneze au în mod normal un spațiu gol între pereții din lemn. Cu surprindere a constatat că acolo se afla o șopârlă blocată din cauza unui cui bătut din afară, într-unul din picioarele sale. I-a fost milă când a văzut aceasta, dar în același timp a fost și curios, dându-și seama că cuiul a fost bătut cu câțiva ani în urmă, când a fost construită casa. Ce se întâmplase…!?!
Șopârla a supraviețuit în această poziție atât de mult timp! Într-un perete despărțitor închis de mai mulți ani, fără a se mișca. Pare imposibil de crezut. Atunci, se întrebă, cum de această șopârlă supraviețuise atât de mult, fără să se miște, odată ce piciorul său a fost țintuit!?
loading...
Speranţa nu te face să trăieşti, ci te împiedică!
Într-un sătuc de pe malul unui râu trăia un om cumsecade, cunoscut de vecinii săi prin credinţa sa neabătută în providenţa divină. Dar iată că apele umflate ale râului ameninţau satul. Toată lumea se pregătea să părăsească locul. Cineva veni să-l avertizeze pe omul nostru:
– Apele o să-şi iasă din matcă, trebuie să pleci!
– Nici vorbă, răspunse acesta ferm. Dacă vreţi, n-aveţi decât să plecaţi, eu rămân pe loc! Dumnezeu, în care cred, va veghea asupra casei mele.
loading...
Povestea tristeţii şi a speranţei
A fost odată o femeie delicată, mică de statură, care îşi croia drum prin pulberea unei cărări uitate. Deşi era trecută bine de prima tinereţe, pasul îi era vioi iar zâmbetul avea strălucirea unei fete neprihănite.
La un moment, fără să se fi aşteptat, zări întinsă la pământ o făptură făcută ghemotoc. Surprinsă, dar şi mărinimoasă, micuţa femeie se opri şi, aplecându-se, întrebă firavul corp: „Cine eşti tu?”
Doi ochi înceţoşaţi şi obosiţi se deschiseră încet. „Eu? Eu sunt Tristeţea”, se auzi cu greu şuierul unei voci tremurânde şi fibrile.
loading...