Forum Administrator
Joined: 01 Jan 1970
Posts: 76
|
Moartea. Cum sa vorbim despre asta copiilor?
Murim pentru ca traim
(text extras din cartea “Cand apare copilul” – de Francoise Dalto, psihanalista franceza renumita, care a studiat problematica dezvoltarii copiilor si care, in cartea de fata, raspunde scrisorilor unor mame)
O scrisoare al carei subiect intereseaza pe toata lumea: moartea. Cum sa vorbim despre asta copiilor?
Corespondenta noastra locuieste la tara: "Acesti copii vad cum mor animalele si ajung sa puna multe
intrebari pe aceasta tema." Exista in aceasta scrisoare o formula foarte reusita:
"Cum sa le spunem de ce murim?"
Pai, murim pentru ca traim, iar tot ce traieste moare. Orice creatura vie este, din ziua in care se naste, pe un drum care o duce spre moarte. De fapt, nu putem defini altfel viata decat prin
moarte, si moartea prin viata. Deci viata face parte integranta dintr-o fiinta vie, asa cum face si moartea. Moartea face parte din chiar destinul unei fiinte vii. Iar copiii stiu foarte bine acest lucru.
"Ei vad cum mor animalele..." Dar moartea animalelor nu e acelasi lucru!
Iar asta trebuie sa li se spuna destul de repede copiilor, pentru ca animalele nu au grai si nu au un trecut. Trecutul animalelor domestice face parte din viata familiei, dar ele, neavand trecut, nu au
descendenti care pot sa-si aminteasca de viata lor, asa cum copiii asi amintesc despre viata parintilor lor.
Stim foarte bine ca, inainte de a muri, persoanele foarte in varsta isi amintesc de copilarie si isi
cheama mama. Noi, oamenii, avem un trecut. Corpul nostre este strans legat de cuvintele pe care le-am primit de la parintii nostri. De aceea, este foarte important sa raspundem la intrebarile pe care ni le pun ei despre moarte si sa nu asternem un val de tacere peste acest subiect.
De la ce varsta incep copiii sa puna aceasta problema? Ii intereseaza in acelasi timp cu diferenta sexuala, la inceput prin antrebari indirecte: "Ai sa fii batrana cand ai sa mori?", de pilda, sau:
“ - Esti deja batrana? Foarte batrana?
- Nu! Nu asa batrana cum e cutare sau cutare persoana, dar sunt destul de batrana, e
adevarat.
- Atunci inseamna ca ai sa mori curand?
- Nu stiu. Nu stim cand vom muri."
In acest punct - pentru ca de multe ori copiii au auzit vorbindu-se despre accidente de masina - li se poate spune:
"Vezi, oamenii aceia nu stiau, cand au plecat la drum, ca o sa moara peste o ora. Vezi, nimeni nu stie cand o sa moara."
Concluzia unei asemenea discutii trebuie sa fie:
"Sa ne bucuram de toate clipele pe care ni le da viata."
Alta este apoi situatia cand intrebarea e pusa intr-o familie de credinciosi. Pentru ca exista credinte privitoare la viata de apoi sau la metempsihoza. De fapt, nu stim nimic.
Toate acestea sant raspunsuri ale imaginatiei oamenilor care nu pot "gandi" moartea. O fiinta vie nu-si poate gandi propria moarte. Stie ca va muri, dar moartea sa e ceva absurd, ceva ce nu poate fi gandit.
Nasterea... nu noi asistam la nasterea noastra, ci altii. La fel si in ceasul mortii, altii asista. Noi ne traim moartea - daca indraznesc sa spun asa - dar nu asistam la ea: noi murim.
In ceea ce-i priveste pe copii, ei pun intrebari legate de moarte, fara pic de angoasa, pana in jurul varstei de sapte ani. Intrebarea incepe sa-i framante pe la trei ani dar, repet, fara angoasa. Tocmai de aceea trebuie sa li se vorbeasca despre moarte. De altfel, o vad mereu in jurul lor. Sunt oameni sau copii care mor in preajma lor.
Cred ca intotdeauna i se poate raspunde unui copil in felul urmator:
"Vom muri cand vom termina de trait."
E ciudat sa spui asa, dar e adevarat. Nu va puteti imagina cat de linistitoare sunt pentru copil aceste cuvinte. Sa i se spuna:
"Fii linistit. Nu vei muri decat atunci cand vei termina de trait.
- Dar nu am terminat de trait!
- Foarte bine! din moment ce nu ai terminat de trait, vezi si tu ca inca esti viu."
Cand era mic, baiatul meu auzise vorbindu-se despre bomba atomica. Intorcandu-se de la gradinita,
ma intreaba:
"E adevarat ca exista bomba atomica? E adevarat ca tot Parisul poate sa dispara?...
- Pai da, e adevarat.
- Atunci, se poate intampla inainte de pranz? Dupa pranz? (avea trei ani).
- Pai da, s-ar putea...daca ar fi razboi, dar acum nu mai e razboi.
- Si daca se intampla chiar daca nu e razboi?
- Pai vezi, atunci am muri.
- Ah! atunci prefer sa se intample dupa pranz."
I-am raspuns: "Ai dreptate." Si discutia s-a incheiat.
Vedeti, a existat un scurt moment de angoasa: "Se poate intampla inainte de pranz?"
Pentru ca ii era foarte foame si urma sa ne asezam la masa. Copilul este tot timpul in prezent. El vorbeste pentru clipa de fata.
Daca moare cineva din familie, este important sa nu i se ascunda copilului acest lucru. Pentru ca el percepe expresia schimbata a fetelor din jurul lui. E grav daca, avand in vedere ca a tinut la acea persoana si ca acum e ingrijorat de absenta ei, nici nu indrazneste sa intrebe ce s-a antamplat. De asemenea, tacerea in legatura cu moartea cuiva il face sa se simta tratat ca o pisica sau ca un catelus, exclus din comunitatea fiintelor vorbitoare.
De cele mai multe ori, copiilor nu li se spune adevarul in aceasta problema. Li se vorbeste despre o
calatorie indepartata, despre o boala care se dovedeste a fi fara sfarsit si despre care pana la urma nimeni nu mai vorbeste. Situatia devine stranie, sufocanta.
Am vazut... au fost adusi la consultatie copii a caror situatie scolara s-a deteriorat de la un anumit moment dat... Am incercat sa aflu ce s-a intamplat. Bineinteles, era imediat dupa moartea bunicului sau a bunicii, despre care nu li s-a spus nimic. Cand copilul voia s-o vada:
"Stii, e la spital, e foarte bolnava."
Si gata. Se schimba subiectul, se evita discutia. De fapt, era suficient sa i se explice ca bunica a murit si sa fie dus la cimitir ca sa vada unde sunt duse corpurile oamenilor care mor. Si sa i se vorbeasca despre faptul ca inima care iubeste nu a murit, atata timp cat oamenii isi amintesc de cei pe care i-au iubit. Doar asa i se poate raspunde unui copil.
Ar fi foarte bine ca de Ziua Mortilor sa mearga cu totii la cimitir unde, in acea perioada, e foarte frumos si sa li se raspunda copiilor la toate intrebarile legate de numele si datele pe care le descifreaza pe cruci... Li se va parea ceva foarte indepartat si se vor gandi la asta.
Dupa aceea totul va fi foarte vesel. Sa plece impreuna, sa pregateasca o mica masa si sa li se spuna:
"Ei bine, asta e, noi deocamdata traim."
Ati spus adineauri ca moartea unui animal nu e acelasi lucru cu moartea unei fiinte umane.
Ma refeream la moartea unui animal sacrificat pentru consum.
Si pentru mine, cea mai veche amintire, de pe la varsta de doi sau trei ani, e legata de o mica drama
a copilariei. Aveam un ratoi pe care cineva il castigase la tombola si mi-l daduse. Ma jucam cu el in curte, in fiecare zi. Si, la un moment dat, m-am hotarat sa-i fac casa intr-o ladita ce statea sprijinita de un perete.
Intr-o zi, ratoiul a trecut probabil prea aproape de ladita si a rasturnat-o. Ladita a cazut peste el si l-a
omorat. Am suferit foarte mult. Este cea mai veche amintire a mea. De aceea, cred ca moartea unui animal poate fi extrem de importanta pentru un copil.
Da, aceasta poveste e legata de problema mortii celor pe care ai iubim. Cand aceasta fiinta vie moare, moare o particica din noi, din sensibilitatea noastra. In cazul acesta, suferinta s-a datorat in primul rand faptului ca v-ati simtit probabil vinovat, din neglijenta, de moartea ratoiului; moartea ne face sa ne simtim vinovati. E curios, de fapt, pentru ca nu e nimic rau sa mori, din moment ce toti vom muri. Dar cand avem o vina cat de mica, atunci ne reprosam ca intr-un fel am distrus legatura cu celalalt, caldura pe care o resimteam, acel ceva bun, placut, viu care exista intre noi.
Intr-adevar, cred ca niciodata nu trebuie sa ne batem joc de un copil care plange dupa pisica, cainele sau ratusca lui, care au murit. Si nici de copilul care pastreaza resturi dintr-o papusa sau dintr-un ursulet stricat...
Pentru copil, nu e nici o deosebire. Tot ce iubeste el este viu. Bineinteles, viu intr-un anumit fel. De aceea, nu trebuie aruncate resturile unui obiect la care copilul a tinut. Cand moare o ratusca, o pisicuta sau un catelus, copiii vor sa-i inmormanteze, adica sa respecte pentru aceasta creatura un ritual de doliu. Toate fiintele umane accepta moartea printrun ritual de doliu. Atunci, de ce nu?
Trebuie respectata modalitatea pe care o adopta copilul pentru a depasi misterul; caci, pentru noi, moartea, ca si viata, raman un mister. |
_________________
Your Memories Forum administrator
E-mail: contact@yourmemories.ro |
|
