Forum Administrator
Joined: 01 Jan 1970
Posts: 76
|
Ștefan Iordache: ultimul interviu
22/07/2008
Rar te sună Ștefan Iordache. Și trebuie să fie ceva important. Asta se întîmplă acum! De la celălalt capăt al firului, maestrul mă întreabă despre o anume serată mondenă pe care nu vrea să o frecventeze. Îl invit pe loc la interviu și mă șochează. "Hai să o facem, va fi ultimul meu interviu". În timp ce conduc mașina spre localitatea de lîngă București unde stă, mă întreb ce l-a mîniat atît de tare.
Intru în satul păzit de pădure, în care stă maestrul. E alt aer decît în Capitală, deși nu sîntem departe. Înțeleg de ce a fugit aici. Ne așteaptă în poartă și ne invită într-un superb univers arhaic, în care s-a retras. Aici pregătește rolurile, citește, îngrijește via, cultivă meri, face vin, taie iarba. Revine la matcă.
E ultimul interviu?
Da. Și nu numai atît, este ultima mea apariție în public, în afara scenei, acolo unde bate inima mea.
De ce?
Nu mai vreau să trăncănesc. La ce folosește? Sînt mîhnit. Nici vehement și nici supărat. Mîhnit. Vorbim cu toții în vînt, pentru că nimic nu se schimbă. Aleg să nu mă mai implic în societate. O fac pentru prima și ultima oară. Ceea ce trăim este o telenovelă. Dar nici sensul peiorativ al ideii de telenovelă nu mai este suficient pentru ce trăim. E o manea. De prost gust. Decît să vorbesc fără rost, nu-i mai bine să mă uit la salcia asta?
Dar sînteți un reper pentru România!
Crezi? Lumea mă știe mai degrabă pentru că am cîntat cu Sanda Ladoși și mai puțin pentru Hamlet, Richard sau ce am mai făcut eu. Nu mă indignează asta, ba chiar privesc situația cu umor. Nu-mi doresc popularitate. Au alții destulă.
Dar poate că nu o merită.
Eu știu? Nu vezi cine vorbește azi? Cine are pieptul mai bombat! Uite, îți pun și eu o întrebare. Niciodată nu am știut ce înseamnă vedetă. Explică-mi tu!
După părerea mea, vedetă este personajul care are cu ce să se legitimeze profesional, care are popularitate și care caută să stimuleze mereu această imagine.Prezentatoarea de la meteo e? Dar fata cu sînii goi, pozată în porumb, e?
Eu cred că nu, maestre. Vă înțeleg. Tabloidele greșesc cînd umflă personaje gen Alina Plugaru.
Cine e fata asta? După nume, o fi bună să-mi are nițel pămîntul?
Mă îndoiesc.
Vezi cum e cu vedeta? Poți să o pui pe fata asta lîngă Radu Beligan și Marin Moraru? De altfel, acesta este motivul pentru care ei nu se consideră vedete și același lucru cred și eu. Eu nu mai vreau în această lume.
Alegeți să vă refugiați aici, pe acești 3.000 de metri pătrați care mi se par un paradis, cu pivniță, vie, răsaduri, pitici de grădină, cu veranda asta minunată.
Da. Acest loc este ca o mînă. Face parte organic din mine. Auzi liniștea asta compactă? Aici poți trăi liniștit. Am cumpărat o mie de metri aici în 1982, cu banii luați de la filmul "Glissando". Erau 90 de pruni aici. Pe primii 40 i-am tăiat chiar eu, cu fierăstrăul pe care îl vezi acolo, în cui, lîngă pivniță. Apoi încă două mii, după revoluție. Crezi că aș fi avut bani pentru așa ceva?
Putem intra în pivniță?
Nu. E greu, trebuie să ridici un chepeng din casă.
Înseamnă că intrați rar acolo.
Nu, dimpotrivă (îi lucesc ochii). Anul trecut, ciorchinii de strugure erau cît mîna! Am făcut, din 400 de butuci pe care-i am, 900 de litri de vin. Alb, demisec. A ieșit cam tare de data asta. V-aș da, dar nu e indicat pe canicula asta.
L-ați lucrat singur?
Nu. Nu uita că eu sînt crescut în vie. Bunicul meu avea două hectare de vie. Avea două sute de oi, pe care le-am păzit, așa cum, de mic, am cules via. E normală armonia mea cu acest loc. În fine, vinul trebuie vorbit cu prietenii,
Trebuie cîntat cu ei. L-am chemat pe vecinul meu Dan Pița, pe celălalt vecin, Papaiani, pe Mitică Popescu și l-am cules împreună. Și l-am pus pe Nicu Gigantu să-l cînte.
E o tradiție cîntatul vinului?
Nu, dar cred că, decît să faci și să bei vinul de unul singur, mai bine îl arunci la canal.
V-a plăcut șueta.
Mi-a plăcut cîrciuma, mai corect spus. Într-o anumită perioadă, mergeam în cîrciumi ca să observ oamenii, ca pregătire pentru un anumit rol. Plăcerea a fost să stau la șuete, pentru a comunica. Și ca ieșire din starea rolului.
Da. Îți fac o mărturisire. Dacă aș lua viața de la început, nu știu dacă aș face la fel. Am avut șansa, dar și neșansa unor roluri mari. Șansa este că am devenit apreciat, neșansa e că toate aceste roluri mi-au măcinat cumplit nervii. Dacă aș fi avut acum mintea de la 30 de ani, nu aș mai repeta acest drum, toate aceste roluri mari. Uită-te la colegii mei de generație, care-s ingineri sau doctori. Arată de parcă-s copiii mei.
Nu vă cred. Sînteți un om născut pentru teatru.
Eu joc teatru, pentru că nu știu să fac altceva! Dacă știam să montez prize, asta eram, electrician. Eu nu am dorit să devin mare actor, dar soarta, Dumnezeu m-a împins aici. Cînd am dat admitere la Medicină, am făcut vizita medicală la facultatea de teatru. Iar cînd am ieșit de acolo, mi-am notat într-un jurnal că niciodată nu aș vrea să trăiesc printre asemenea oameni. Dacă teatrul e inima mea, atunci află că inima mea a fost cucerită treptat, în timp. Hmmm, am senzația că Dumnezeu m-a luat pe păr și m-a tras în sus. Știi, în adolescență eram foarte jos.
Nu vă mai place noua generație din teatru? Acum șapte ani, într-un interviu, Marin Moraru mi-a zis că nu vede pe nimeni ca un demn urmaș al generației sale.
Nu era departe de adevăr. Copiii de azi nu mai au respect pentru meserie. Nu știu cum să plece mai repede de acolo. E adevărat, au și multe tentații. Joaacă la TV, în reclame. Unii fac facultatea de teatru ca să ajungă prezentatori, manechini, secretare. Sigur, în societatea modernă, trebuie să știi teatru ca să vinzi un produs. Pe vremuri, avocatura era în această postură.
Oamenii privesc altfel teatrul?
Da. Am terminat facultatea acum 45 de ani, plus patru ani de școală rezultă că sînt pe scenă de 49 de ani. Eu îmi fac meseria așa cum am pornit-o. Vin la teatru cu trei ore înainte de spectacol, repet textul, intru în stare. Numai Mitică Popescu face ca mine. Este și el un maniac al teatrului. Și, de 30 de ani, nu mi s-a întîmplat să joc cu sala goală. Dar publicul s-a schimbat, s-a pervertit. Vrea să rîdă la teatru, lucru care a intrat subliminal în urma influenței unor trupe ca "Vacanța Mare", "La bloc". Actorii tineri greșesc și ei. Cred că și dacă ar juca Hamlet ar vrea să facă lumea să rîdă. Dacă tinerii se simt frustrați de ce a zis Marin, să arate, nu să-l critice!
Dar în societate, în vîrful ei, nu vedeți pe nimeni care să vă placă?
Pe nimeni. Văd doar oameni deștepți, dar necinstiți. La noi, gura bate scaunul, ca să nu zic altfel.
Dacă n-ați fi fost actor, ce ați fi fost?
Nu chiar ospătar, dar sigur patron de restaurant.
Și de ce n-ați încercat?
Am încercat. Cine naiba o fi inventat cîrciuma? Unul deștept din preistorie, care a văzut că doi nu au unde să bea un pahar, așa că i-a chemat la el și a cerut să fie plătit pentru asta. Prin 1990, am încercat să fiu patron. Am luat o firmă, împreună cu alți prieteni ingineri, dar n-am știut să ne descurcăm. Aveam 5.000 de vaci și multe altele, dar au murit multe animale, pînă cînd am vîndut-o lui Urzică, cel cu Coleus-ul, dacă-l mai știi. Am luat, tot cu prietenii ăștia, pe la Obor, pe strada care se numea Kent" că acolo se găseau țigări pe vremuri" o cîrciumă, zisă "La Papa", după numele fostului patron. Dar n-a mers.
Aveți nostalgii?
Nu am decît nostalgia tinereții. E lucru de mare preț tinerețea și tîrziu am înțeles asta. Dar fiecare vîrstă are rostul ei.
Dacă ați fi fost mai tînăr în 1989, cine știe cum ar fi fost viața.
Da. Pentru mine, schimbarea a venit tîrziu. E bine că a venit, dar gîndește-te, am trăit în două sisteme și nici nu știi ce greu e să scapi de anumite spaime. Libertatea pe care am primit-o a fost prost înțeleasă.
Cînd stați aici, pe verandă, și vă gîndiți la trecut, nu regretați că nu aveți urmași?
M-ai lovit în punctul slab. Regret foarte mult. Dar m-a luat vîltoarea vieții. Mă gîndeam mereu să treacă și anul în care eram, să-mi fac meseria bine. Și a trecut vremea. E cea mai mare tîmpenie din viața mea.
Ați avut însă prieteni.
Nu cred că există prieteni, ci doar momente de prietenie.
Nu-mi spuneți nimic de cele trei pisici ale dumneavoastră?
Te rog, sînt chiar niște vedete. S-a pripășit pe lîngă mine și le-am crescut cu drag. Oamenii îmi aruncau pisici peste gard, pentru că știu că-mi plac.
(Dincolo de verandă, în casă, doamna Mihaela, soția maestrului, citește "Confidențial", iar lîngă ea toarce un motan negru, Cascarache, preferatul lui Ștefan Iordache. Aflăm că cel gri, care a dormit tolănit pe scară tot timpul, pe nume Makelele, atacă supremația în sufletul stăpînului. Al treilea pare a fi plecat.)
Ați renunțat la casa din București?
Nu, dar nu-mi mai place orașul. E groaznic, de 15 ani mă extrag din el cît pot de mult. Ceea ce devine greu. Înainte făceam 45 de minute pînă aici, acum fac două ore. Asta e țara în care cad păsărele pe șosele, dărîmate de basculante, nu de cataclism. Sîntem de rîsul Bangladesh-ului.
Soția dumneavoastră m-a rugat să nu apară în acest interviu. Dar vreau, totuși, să-mi vorbiți despre ea.
Ce să-și spun? Că ea a insistat atunci, în 1982, să iau acest teren? Înțelegi? Pentru un bărbat este important să aibă lîngă el o femeie care să-l înțeleagă. Ca să fie clar: dacă acest pămînt e ca mîna mea stîngă, Mihaela e ca mîna mea dreaptă. Și ea face parte din mine.
Care e sensul vieții?
Vrei să-ți spun cuvinte mari. Cred că sensul vieții îl știe doar Dumnezeu. Noi nu putem decît să încercăm să influențăm nițel ce ne-a dat el. Asta e important, să slujim viața.
Sînteți mulțumit de viață?
Sînt unul dintre oamenii care dau extemporal seară de seară, la spectacol.
După cum se vede, ați luat notă mare, adică ați învățat bine lecția.
Se pare că da.
Cristian Brancu ("Confidențial")
http://www.jurnalul.ro/articole/130002/%C5%9Etefan-iordache:-ultimul-interviu |
_________________
Your Memories Forum administrator
E-mail: contact@yourmemories.ro |
|
