Femeia de gheaţă

A fost odată un tânăr singur. Trăia într-o colibă sărmană fără prieteni, fără rubedenii. Intr-o dimineaţă de iarnă, pe când observa ţurţurii ce se formau pe marginea acoperişului, picături de cristal scânteind în soare, tânărul a exclamat:

– Aş vrea ca cerul să-mi trimită o soţie care să aibă albul irizat şi splendoarea gheţii!

In seara aceea, pe când se pregătea să se culce, cineva a bătut la uşa lui.

– Cine e acolo?

– Sunt fata pe care ai cerut-o dimineaţă cerului. Am venit să fiu soţia ta.

Tânărul, foarte mirat, a deschis imediat uşa. In prag stătea o femeie foarte frumoasă, mâinile sale erau ca din opalină, iar obrajii sidefii scânteiau în lumina lunii.

– Intră! a spus el, sedus.

După ce tânăra femeie s-a instalat în bucătărie, el a întrebat-o:

– Eşti hotărâtă să te căsătoreşti cu mine? Sunt sărac, muncesc pentru cine are nevoie de serviciile mele. Nu sunt o partidă bună, iar tu eşti tare frumoasă!

Ea i-a răspuns că ştia toate acestea şi că, dacă voia să o accepte, va rămâne în casa lui.

S-au căsătorit şi au trăit un an întreg într-o armonie perfectă. Intr-o zi, unul dintre vecini, care era un om serviabil şi curtenitor, i-a invitat la o petrecere aniversară. Cu această ocazie, el le-a propus să folosească baia caldă pe care tocmai şi-o instalase la el acasă şi de care era foarte mândru. Femeia a refuzat, pretextând că se temea de apa caldă mai presus de orice.

Dar soţul a insistat:

– Nu putem să ne supărăm gazda, un vecin atât de amabil!

Femeia a cedat.

In seara băii, soţul, văzând că nu se mai întoarce, s-a îngrijorat. S-a dus să o caute. In locul ei, a găsit doar două panglici albastre şi o mână de scoici, care pluteau pe apă.

Femeia de gheaţă se topise.

Aşa ne-a fost transmisă această povestire.

★

Budismul zen ne propune deseori povestiri enigmatice. Dar, în „Femeia de gheaţă”, „morala” pare evidentă. Un soţ tânăr, din ignoranţă sau prostie, îşi trimite soţia la o moarte sigură. Am putea rezuma astfel: „Trebuie să te gândeşti înainte de a acţiona”. Această „citire” nu este inexactă. Alta, şi mai profundă, este viziunea zen.

CEEA CE ESTE este. Soţul, refuzând realitatea, negând faptele (soţia sa e o femeie de gheaţă), îşi interzice în mod simbolic accesul la eliberare, cea a „nobilei cărări octuple”: vederea justă, gândirea justă, cuvântul just, acţiunea justă, subzistenţa justă, efortul just, atenţia justă, concentrarea justă.

Fiecare clipă a noastră, dacă este justă, este o picătură de eternitate.

Sursa: Cele mai frumoase povestiri zen