Ateul

Un bătrânel ateu, necredincios, s-a dus la un preot renumit. Spera să fie ajutat să-şi rezolve problemele de credinţă. Nu reuşea să se convingă că Isus din Nazaret ar fi înviat cu adevărat. Căuta semne ale acestei învieri afirmate…

Când a intrat în locuinţa preotului, era deja cineva în birou pentru discuţie.

Preotul l-a văzut pe bătrânel în picioare pe coridor şi s-a dus imediat, surâzând, pentru a-i oferi un scaun.

După ce celălalt a plecat, preotul l-a chemat pe domnul în vârstă. Cunoscând problema, i-a vorbit îndelung şi, după un dialog ferm, bătrânul a devenit din ateu credincios, un om care dorea să se întoarcă la cuvântul lui Dumnezeu, la sacramente şi la încrederea în Sfânta Fecioară.

Preotul, satisfăcut, dar şi puţin mirat, l-a întrebat:

– Imi spuneţi, din lunga discuţie, care a fost argumentul care v-a convins că Isus Cristos a înviat cu adevărat şi că Dumnezeu există?

– Gestul prin care mi-aţi adus scaunul, ca să nu obosesc aş­teptând; a răspuns bătrânelul.

In lumea lui Isus, un pahar cu apă dăruit valorează cât paradisul.

Sursa: Bruno Ferrero, 365 de povestioare pentru suflet