CEL MAI VREDNIC BĂRBAT

…in India putem auzi povestea unei alegeri deosebit de grele între trei bărbaţi. Iată întâmplarea, aşa cum a fost ea istorisită.

O fată din Madanpur, pe cât de frumoasă, pe atât de isteaţă, se plimbă în grădină, unde întâlneşte un tânăr care se îndrăgosteşte de ea pe loc, o apucă de mână şi-i spune ceea ce se obişnuieşte în asemenea împrejurări:

– Dacă nu vrei să mă iubeşti, am să mă omor, fiindcă nu mai am de ce trăi.

Tânăra, care are o inimă curată, îi dă crezare. Nu-l iubeste (pentru că trebuie să se mărite peste cinci zile), dar nu doreşte să-l vadă mort, pentru că moartea, crede ea, este ce poate fi mai rău. Se ceartă astfel o vreme, tânărul o tine una şi bună, astfel încât fata, care se numeşte Madanesa, face un jurământ:       1

– Mă mărit peste cinci zile. Indată după nuntă, am sa vin la tine şi am să fac tot ce doreşti. Apoi mă voi întoarce la soţul meu.

După nuntă, tânăra mireasă i-a spus bărbatului ei despre întâmplare şi despre jurământ. După o ceartă aprinsă, bârbatul s-a lăsat înduplecat. Tânărul nu trebuie să moară cu nici un preţ. O lasă, aşadar, pe tânăra sa nevastă să meargă la el.

Tânăra se îmbracă frumos, se parfumează, îşi pune po­doabe scumpe şi pleacă, în toiul nopţii. Pe drum întâlneşte un hoţ, care se opreşte la vederea bijuteriilor sclipitoare.

– Incotro? o întreabă el pe tânăra femeie speriată.

– Mă duc să-mi văd iubitul.

– Ai de mers drum lung; cine te însoţeşte?

– Kama, zeul iubirii, este lângă mine. Nu-mi lua podoa­bele. Am să ţi le dau la întoarcere, îţi făgăduiesc.

Hoţul o lasă să plece. Femeia ajunge la tânărul îndrăgos­tit, pe care-l găseşte dormind şi-l trezeşte. Bărbatul, năucit, nu pare s-o recunoască. Se vede, aşadar, nevoită să-i aducă aminte despre întâlnirea lor, dragostea lui fulgerătoare şi fagăduiala pe care i-o făcuse.

– M-am măritat chiar azi, îi zice femeia. Poţi face cu mine ce doreşti.

– Si i-ai povestit totul bărbatului tău? întreabă tânărul, nu conteneşte să se minuneze (fiindcă nu se aştepta, fireşte, ca Madanesa să-şi ţină fagăduiala).

– I-am povestit totul şi mi-a îngăduit sa vin la tine.

Tânărul a stat pe gânduri o clipă, apoi a grăit astfel:

– Povestea asta aduce cu o podoabă fară veşminte, cu mâncare fără unt, cu un cântec fară melodie. Tot aşa cum vesmintele murdare mânjesc frumuseţea şi cum mâncă­rurile proaste slăbesc puterile, o soţie necredincioasă îşi poate lăsa bărbatul fară viaţă, iar un fiu neascultător îşi poate nenoroci părinţii. O femeie nu-şi dezvăluie niciodată gândurile pe de-a-ntregul. Nu destăinuie nimănui ceea ce-i stă pe limbă. Nu spune tot ce face. Va fi mereu pentru băr­baţi un lucru de mirare, dar vrednic de cinste.

– Nu înţeleg prea bine ce spui, zice Madanesa. Vrei cumva să-mi arăţi că nu mă mai doreşti?

– Nu de tine e vorba, spune tânărul. Nu doresc femeia altuia.

Madanesa porneşte spre casă. Se întâlneşte din nou cu hoţul, care se minunează văzând-o că se întoarce atât de repede. Ea îi povesteşte cum tânărul a alungat-o. Hoţul încuviinţează pe deplin purtarea acestuia şi o lasă să plece, cu podoabe cu tot.

Femeia ajunge acasă. Ii povesteşte totul bărbatului. Acesta nu-i arată nici un strop de iubire, nici de recunoştinţă, ci spune numai atât:

– Frumuseţea unei păsări stă în cântec. Frumuseţea unei femei stă în credinţa faţă de bărbatul ei. Frumuseţea unui bărbat urât stă în mulţimea lucrurilor pe care le ştie. Frumuseţea unui înţelept stă în suferinţa pe care o îndura împăcat cu soarta.

Povestea ajunge la urechile regelui Birbal, care o asculta cu mare atenţie. La sfârşit, povestitorul îl întreabă:

–          Care din cei trei bărbaţi este cel mai vrednic de laudă?

Sursa: Cercul mincinoşilor, Jean-Claude Carriere

PS: In postarea urmatoare veti gasi raspunsul regelui..pana atunci il puteti da pe al vostru…